În Franţa, teama de Islam este de mult timp în centrul dezbaterilor politice şi a ajutat formaţiunile de extremă dreapta să atragă un capital politic fără precedent. Dacă acum s-ar ţine alegeri preşedinţiale acolo, Marine Le Pen, liderul partidului xenofob Frontul Naţional, ar zgudui cu siguranţă din temelii scena politică şi aşa şubrezită de anemia economică.
Dincolo de folosirea masacrului terorist din redacţia revistei franţuzeşti de satiră Charlie Hebdo ca armă politică de partidele extremiste, printre urmările în Franţa uşor de intuit ale atacului sunt limitarea dreptului la viaţă privată pentru prevenirea unor lovituri şi mai sângeroase şi anatemizarea cetăţenilor musulmani, care, după unele statistici, reprezintă până la o treime din populaţie, şi poate a imigranţilor în general. În noaptea care a urmat atacului mai multe moschei au fost incendiate în Franţa.
Franţa se confruntă cu o rată record a şomajului, iar societatea a căutat un ţap ispăşitor pe care să dea vina pentru problemele sale. Ţapul ispăşitor este religia islamică şi comunitatea musulmană, a explicat pentru Deutsche Welle Catherine de Wenden, expert francez în ştiinţe politice.
„Musulmanii francezi au în marea lor majoritate senzaţia că sunt doar cetăţeni de rangul doi”, spunea înaintea atacului de miercuri Dalil Boubakeur, directorul Institutului Musulman al Marii Moschei din Paris, citat de International Business Times. „Comunitatea noastră simte că este privită cu mai multă severitate de oameni gata să amplifice şi să demonizeze fiecare detaliu al identităţii culturale şi religioase”, a adăugat el. Musulmanii francezi au început deja să-şi exprime pe site-urile de socializare teama de răzbunare. În atac au murit 12 persoane, printre care poliţişti şi desenatori ai revistei.
Pe de o parte, Franţa este o naţiune în care discursul general din media are de un an un ton islamofob care, spre exemplu, în SUA ar fi rezervat doar spectrului extrem al orientării de dreapta. În Franţa scriitorul Eric Zemmour, un comentator popular, a vândut în ultimele luni peste jumătate de milion de copii ale cărţii „Sinuciderea franceză”, în care descrie declinul unei naţiuni în care „cartierele din preajmă sunt complet musulmane”. Un alt scriitor apreciat şi provocator intelectual la adresa Franţei contemporane, Michel Houellebecq, a descris Islamul ca „o religie de mizerie”.
Mai important, Franţa este o naţiune în care Frontul Naţional (FN), un partid cu agendă antiimigraţionistă şi antimusulmană, încurcă politicile partidelor tradiţionale de mai bine de zece ani. FN şi-a propulsat chiar un candidat în 2002 la alegerile preşedinţiale contra lui Jacques Chirac. Candidatul, Jean Marie Le Pen, este genul de politician care spune lucruri precum „musulmanii sunt în urmă cu două generaţii” în privinţa dezvoltării culturale şi sociale. Fiica sa, Marine, spune că musulmanii care se roagă pe străzi „se poartă ca nişte ocupanţi”.
Ceea ce energizează mişcări precum FN în Franţa sau Pegida (Europenii patrioţi contra islamizării Vestului) din Germania nu este apărarea unor norme universale, ci a unei concepţii monoetnice şi monoculturale despre ceea ce este un francez sau un german veritabil, aceasta în naţiuni deschise globalizării în care economia şi societatea nu pot supravieţui fără imigranţi. Cei mai mulţi musulmani francezi nu sunt imigranţi, ci urmaşi ai acestora, persoane născute cu drepturi depline în Franţa continentală. Cea mai mare parte a celor care atacă musulmanii sub pretext că aceştia nu acceptă valorile liberale ale Vestului sunt persoane care la rândul lor nu vor să accepte principiul liberal de bază, acela că cineva ar trebui să poată deveni membru cu drepturi depline ale societăţii indiferent de credinţă, notează The Wall Street Journal.
Marine Le Pen este liderul Frontului Naţional, un partid cu agendă antiimigraţionistă şi antimusulmană care a urcat, în ultimul timp, puternic în sondajele de popularitate pe fondul slăbiciunilor economice ale Franţei şi al percepţiei tot mai nefavorbile asupra preşedintelui François Hollande. Ea va acumula probabil şi mai mult capital politic exploatând teama şi furia generate de atacul terorist din Paris.
Jihad Fabriqué en France
Pe de altă parte, în ultimul an Franţa a devenit un teren fertil pentru recrutarea războinicilor jihadişti. După unele estimări, aproape 1.000 de francezi au încercat să se alăture diverselor mişcări extremiste care luptă în Siria şi Irak. În mai, Mehdi Nemmouche, un jihadist francez cu origini algeriene care a luptat pentru ISIS în Siria, a împuşcat şi a ucis patru persoane într-un atac asupra Muzeului Evreiesc al Belgiei din Bruxelles, scrie revista Slate. Un jurnalist francez ţinut captiv de ISIS şi-a amintit că Nemmouche obişnuia să-l bată în timpul detenţiei. În noiembrie, guvernul de la Paris a confirmat că doi francezi au apărut într-un clip video cu decapitarea unui cetăţean american şi a 18 prizonieri sirieni. De asemenea, ultimele zile au adus mai multe atacuri la scară mai mică în Franţa. Pe 20 decembrie poliţiştii francezi au împuşcat şi ucis un bărbat care striga „Allahu Akbar” în timp ce înjunghia trei ofiţei într-o circă de poliţie din apropierea oraşului Tours. Chiar înainte de Crăciun, ţara a fost cutremurată de două atacuri, unul în Nantes şi celălalt în Dijon, în care maşini au lovit trecători. Unul dintre şoferi se convertise recent la Islam.
Luna trecută premierul Manuel Valls a avertizat că Franţa are în faţă un pericol „fără precedent” al din partea terorismului. Discursul a părut atunci exagerat. Masacrul de miercuri de la Paris, care urmează altor tentative dejucate în Marea Britanie, Franţa şi în alte părţi, ar trebui să aducă aminte că jihadismul, termen care descrie lupta cu orice preţ a extremismului religios pentru Islam, nu este o ameninţare îndepărtată din Orientul Mijlociu. Vor urma multe tentative de ucidere în masă şi de aceea guvernele din Europa şi SUA vor căuta să obţină autoritate mai mare în a supraveghea şi interoga potenţiali conspiratori. Oamenii care ucid fără să clipească desenatori în Paris sau să împuşte de aproape 132 de copii în Peshawar, Pakistan, nu vor ezita să folosească arme mai distructive pentru a face mai multe victime, notează WSJ.
