Business Internaţional

Greenspan: Riscul ca economia SUA sa intre in recesiune ramane ridicat

28.05.2008, 21:30 16

Probabilitatea ca economia americana sa intre in declin "este de peste 50%", a declarat Greenspan, adaugand ca "sansele aparitiei unei eventuale recesiuni au coborat foarte putin in ultima vreme", scrie presa internationala.
Totusi, spune fostul presedinte al Fed, probabilitatea ca americanii sa asiste la o recesiune severa s-au redus considerabil, cu toate ca este prea devreme pentru a evalua in ce masura cea mai dificila perioada a crizei financiare a trecut deja. "Chiar daca probabilitatea unei recesiuni este in continuare ridicata, sansele de a se inregistra o contractie severa a economiei s-au diminuat semnificativ", a mentionat Greenspan.
Rapiditatea cu care isi va reveni insa economia americana depinde foarte mult de evolutia pietei imobiliare, grav afectata de declansarea crizei subprime, considera Greenspan.
El estimeaza ca pretul locuintelor din Statele Unite ar putea inregistra o scadere de inca 10% fata de nivelul din luna februarie, ceea ce ar insemna un declin total de 25% fata de recordul inregistrat in ultimii ani.
"Un asemenea declin inseamna o restrangere semnificativa a pietei investitiilor, in special a pietei instrumentelor financiare bazate pe ipoteci", a mentionat Greenspan. Fostul oficial american spune ca nu exista inca certitudinea ca problemele marilor institutii financiare s-au incheiat si ca nu vor mai exista noi operatiuni de reducere a activelor contabile.
Greenspan considera ca in interiorul economiei americane exista o contradictie puternica intre situatia dramatica din sectorul financiar si rezervele mari de lichiditati inregistrate de marile corporatii. Cu toate ca lichiditatea marilor corporatii s-a restrans ca urmare a crizei financiare, acest fenomen a fost unul relativ restrans.
"Nimeni nu poate estima cu exactitate cand va lua sfarsit aceasta contradictie sau, mai ales, daca turbulentele din segmentul de creditare se vor incheia inainte de a antrena in acest declin intreaga economie", a declarat Greenspan. Principalul risc pe care fostul oficial Fed l-a invocat este reprezentat in acest moment de o crestere semnificativa a nivelului economiilor efectuate de consumatorii americani ca urmare a declinului pietei muncii si a accesului din ce in ce mai dificil la credite.
O serie de economisti si-au modificat in crestere previziunile economice, mentionand o serie de semnale pozitive venite de pe piata americana. Eforturile Fed de a repune in functiune economia au dat rezultate, a declarat Clay Lowery, asistentul pentru relatii internationale al secretarului Trezoreriei americane. "Piata pare sa recastige increderea investitorilor, iar conditiile de creditare s-au imbunatatit intr-o oarecare masura", a adaugat Lowery.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO