Business Internaţional

Greenspan: Nu eu sunt vinovat pentru criza creditelor ipotecare din SUA, ci investitorii

08.04.2008, 16:32 20

Greenspan scrie intr-un articol pentru publicatia Financial Times ca avansul preturilor locuintelor intre 2001 si 2006 nu a fost un eveniment unic pentru Statele Unite.
"Dovezile ca politica monetara a suplimentat acest avans sunt foarte fragile din punct de vedere statistic", potrivit fostului presedinte al Fed.
In perioada mandatului detinut de Greenspan, Fed a redus dobanda de politica monetara de la 6,5% spre sfarsitul anului 2000 la 1% la mijlocul lui 2003. La vremea respectiva, majoritatea bancilor centrale au luat masuri similare, desi nu au scazut dobanda cheie la niveluri atat de joase, cu exceptia Bancii Japoniei.
Fed a fost acuzata de mentinerea unor dobanzi prea scazute pentru prea mult timp, pe masura ce a incercat sa sustina economia, in urma prabusirii actiunilor din domeniul internetului si a atacurilor de la 11 septembrie 2001.
Totusi, conditia economiei americane era inca precara in iunie 2003, cand Fed a redus dobanzile la 1%, noteaza fostul presedinte al Fed. Dupa un an, institutia a inceput sa majoreze dobanda cheie, dar chiar si atunci, conditiile de pe piata monetara nu determinau un avans in spirala al preturilor.
"Atat baza monetara, cat si indicatorul masei monetare in sens larg, M2, au crescut cu mai putin de 5% in anul urmator (2004), prea putin pentru o expansiune majora a creditarii", arata fostul presedinte al bancii centrale americane.
In schimb, Greenspan considera ca vina pentru criza creditelor ipotecare si situatia de pe piata locuintelor din Statele Unite apartine investitorilor profesionisti.
"Principala problema legata de creditele ipotecare riscante tine de erorile de judecata ale comunitatii de investitori", scrie Greenspan. Instrumentele financiare garantate de credite ipotecare riscante au inregistrat o crestere exploziva, pentru ca au fost evaluate gresit si au existat putine incalcari ale legii si situatii de neplata, "creand iluzia unor oportunitati extraordinare pentru a face profit".
Totodata, Greenspan a aratat ca are indoieli cu privire la posibilitatea ca problema sa fi fost rezolvata de inasprirea reglementarilor.
Problema nu este lipsa reglementarii, ci asteptarile nerealiste cu privite la ceea ce autoritatile de reglementare sunt capabile sa previna, mai scrie Greenspan.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO