Business Internaţional

Gaze importate de la turci, GNL de la qatarezi, start pentru construcţia centralei nucleare ruse de la Peks, carburanţi la preţuri occidentale: spectacolul de pe scena energetică a Ungariei este plin de surprize, intrigi şi provoacă lacrimi

Gaze importate de la turci, GNL de la qatarezi, start...

Autor: Catalina Apostoiu

22.08.2023, 22:12 4100

Ungaria va primi gaze din Turcia în urma semnării recent a unui acord între cele două ţări, potrivit Daily Sabah.

Turcia a încheiat cu Ungaria un acord pentru primul său export de gaze către o ţară europeană care nu-i este vecină în timpul unei vizite recente de o zi a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan şi al unei delegaţii de miniştri în Ungaria.

„Cu acordul semnat între BOTAŞ şi compania maghiară MVM, vom realiza exporturi de gaze către o ţară europeană care nu ne este vecină pentru prima dată. Turcia continuă să contribuie la securitatea energetică a Europei“, a declarat mi­nistrul turc al energiei şi resurselor naturale Alparslan Bayraktar.

Livrările de gaze din Turcia către Ungaria sunt aşteptate să înceapă anul viitor, însă detaliile volumului ex­porturilor nu au fost incluse în declaraţia emisă după semnarea acordului. Din importator masiv de gaze, Turcia se transformă în ex­portator. Ţara a semnat în ianuarie un acord cu Bulgaria pentru livrarea a până la 1,5 miliarde de metri cubi de gaze pe an. Acordul a fost încheiat pe 13 ani.

Ungaria va începe de asemenea să primească gaze naturale lichefiate din Qatar în 2027, a anunţat recent ministrul maghiar al afacerilor exter­ne şi comerţului Peter Szijjarto, scrie Budapest Business Journal.

„S-a ajuns la un consens politic, deschizând calea pentru discuţii între companiile energetice Qatargas şi MVM. Discuţiile vor stabili volumul, ritmul şi ruta livrărilor de gaze către Ungaria începând cu 2027“, a declarat oficialul maghiar.

Tot în Ungaria, principalul contractor al proiectului centralei nucleare Paks II, Atomstroyexport, subsidiara de export de echi­pa­mente şi servicii din domeniul energiei nucleare a gigantului rus Rosatom, a început lucrările la faza de construcţie a noilor blocuri VVER-1200.

Faza de construcţie a fost lansată după ce reprezentanţii părţilor maghiară şi rusă au semnat un amendament la contractul privind construcţia celor două blocuri pe 18 august, după care clientul Paks II Atomoremu Zrt. a emis notificarea oficială către principalul contractor că proiectul a intrat astfel în faza a doua.

Cât priveşte preţurile carburanţilor de pe piaţa maghiară, din cele 8 ţări din regiune, acestea se situează pe locul trei ca nivel, relatează Daily News Hungary.

Totuşi, majorarea accizei începând cu luna ianuarie ar putea duce la scumpirea carburanţilor pentru unguri.

Săptămâna trecută, preţul mediu al unui litru de benzină în Ungaria s-a situat la 624 de forinţi (1,63 euro), iar un litru de motorină costa 633 de forinţi (1,65 euro).

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO