Business Internaţional

Gadgeturi surprinzătoare la CES 2024: grătar AI, cursor controlat de limbă, televizor invizibil

Gadgeturi surprinzătoare la CES 2024:  grătar AI,...

Autor: Petru Mazilu

14.01.2024, 08:20 27

Mai multe gadgeturi surprinzătoare au fost prezentate la expoziţia anuală a tehnologiei CES 2024 care a avut loc la Las Vegas. Printre altele, este vorba despre un televizor transparent, un trackpad care funcţionează prin mişcarea limbii şi un grătar coordonat de inteligenţa artificială.

La expoziţia anuală a tehnologiei au participat giganţi din tehnologie, dar şi mici startup-uri care au prezentat numeroase gadgeturi high-tech, anunţă Business Insider.

Pentru cei pasionaţi de televiziune, a fost oferit un televizor complet pliabil. Când nu este folosit acesta se pliază, iar ecranul masiv se deschide şi se închide în mai puţin de 90 de secunde, potrivit producătorului. Modelul de 137 de inchi se vinde cu 200.000 de dolari, cel de 103 inchi costă 110.000 USD, iar cel de 165 de inchi ajunge la 300.000 USD.

În cadrul expoziţiei a fost prezentat şi un dispozitiv care permite mutarea cursorului cu ajutorul limbii. MouthPad de la Augmental poate ajuta persoanele cu mobilitate redusă să folosească dispozitivele digitale fără mâini. Practic, este un dispozitiv personalizat, imprimat 3D care funcţionează ca un trackpad fără mâini.

Mare succes a avut asistentul personal de buzunar Rabbit r1. Compania producătoare a vândut 10.000 de unităţi în primele 24 de ore. Un dispozitiv costă 199 USD. Aparatul îi ajută pe utilizatori să finalizeze sarcini care ar necesita în mod normal deschiderea aplicaţiilor pe un smartphone sau utilizarea unui computer tradiţional.

Un alt televizor a surprins publicul la CES 2024. Este vorba despre televizorul OLED transparent de la LG. Compania susţine că televizorul este „practic invizibil” atunci când nu este utilizat. De asemenea, pe ecran pot să ruleze diferite imagini care transformă televizorul într-un obiect de decor.

O altă companie a lansat un grătar inteligent AI. Acesta costă 3.500 USD, se foloseşte în aer liber şi găteşte coaste în doar 90 de secunde. De asemenea, a fost prezentată o pernă high-tech pentru persoanele care sforăie. Aceasta reglează poziţia capului atunci când utilizatorul începe să sforăie.

Expoziţia CES 2024 a avut loc în această săptămână la Las Vegas.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO