Business Internaţional

Frica de ce e mai rău domină Europa de la Atena la Paris

Frica de ce e mai rău domină Europa de la Atena la Paris

Foto Shutterstock

Autor: Alexandru Matei

13.09.2011, 00:06 881

Europa arată mai rău ca niciodată: bursele şi euro scad, băncile sunt în corzi, iar zvonurile privind intrarea Greciei în incapacitate de plată sunt mai puternice ca niciodată. Indicii burselor din Europa de Vest au avut ieri încă o zi de scăderi puternice, cele mai afectate fiind acţiunile franceze, indicele CAC 40 fiind la jumătatea şedinţei de tranzacţionare în scădere cu 5%. Bursa de la Paris este trasă în jos de acţiunile bancare, BNP Paribas scăzând cu aproape 14%.

Nici moneda euro nu stă mai bine, ajungând la minimul ultimilor zece ani faţă de yenul japonez şi scăzând cu 0,4% faţă de dolar, până la 1,3611 dolari.

"Vânzarea masivă de euro şi active riscante reflectă temerile că Grecia se află în pragul falimentului", a declarat Lee Hardman, analist în cadrul băncii Bank of Tokyo - Mitsubishi.

Veştile proaste continuă să se acumuleze

Dacă la sfârşitul săptămânii trecute au apărut zvonuri privind iminenta retrogradare a ratingurilor principalelor bănci franceze de către agenţia Moody's, ieri Comisia Europeană a anunţat că redresarea economică a Europei este "fragilă", iar datoriile publice vor continua să crească şi în 2012 ca urmare a recesiunii. Mai mult, în Germania, membrii coaliţiei de guvernământ caută soluţii pentru a proteja băncile în faţa unui default al Greciei, în ciuda eforturilor făcute de executivul elen pentru a evita un astfel de scenariu.

Premierul elen George Papandreou a decis introducerea unui nou impozit pe proprietăţile imobiliare cu ajutorul căruia să acopere golurile din buget şi astfel să se asigure că va primi următoarea tranşă din împrumutul de la UE şi FMI fără de care va fi nevoit să anunţe falimentul.

Ministrul de finanţe Evangelos Venizelos a menţionat că guvernul a introdus taxa pentru a obţine fonduri de aproximativ două miliarde de euro şi pentru a atinge ţinta de deficit bugetar pe 2011, de circa 8,1% din PIB

"Este singura măsură aplicabilă imediat şi care va produce rezultate rapid, deoarece nu depinde de mecanismul de colectare a taxelor", a spus el, adăugând că impozitul va fi impus prin facturile de electricitate.

În tot acest context nefavorabil, Italia a fost nevoită să împrumute 11,5 miliarde de euro la dobânzi mai mari decât în trecut. Guvernul de la Roma a împrumutat 7,5 miliarde de euro pe un an la o dobândă de 4,153%, mult mai mare comparativ cu cea de 2,959% plătită pe 10 august. Dobânzile plătite de Italia sunt însă mici comparativ cu cele plătite de Grecia. Randamentele titlurilor elene pe doi ani au urcat până la un record de 62,20%, în timp ce cele ale obligaţiunilor pe zece ani au ajuns până la 20,91%.

"Am ajuns într-o fază în care pieţele şi-au pierdut în mare parte încrederea în întregul proiect euro", spune Marc Ostwald, analist la Monument Securities în Londra, citat de Bloomberg.

Grecia, cal troian pentru coaliţia din Germania

În Germania, coaliţia de guvernământ este dezbinată în ceea ce priveşte viitorul Greciei. Cancelarul Angela Merkel a cerut ca executivului elen să îi fie oferit mai mult timp pentru a-şi rezolva problemele, în timp ce vicecancelarul Philipp Roesler a spus că "pentru stabilizarea euro pe termen scurt nu trebuie să existe tabuuri", referindu-se la un default coordonat al Greciei, o idee de neimaginat până acum puţin timp.

"Investitorii nu vor mai suporta prea mult timp această situaţie şi fie vor împinge Grecia către default, iar zona euro nu a făcut prea multe pentru a evita un astfel de scenariu, fie vor fi precum vampirii şi vor ataca următoarea ţintă", spune Ostwald.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO