Mandatul lui Trichet, care îi predă ştafeta italianului Mario Draghi, poate fi împărţit în două perioade. Prima, în care a jucat conform regulilor, adică a stabilit ratele dobânzii pentru a ţine inflaţia în jurul ţintei de puţin sub 2%. Chiar şi criza financiară mondială din 2007 şi căderea băncii americane Lehman Brothers în 2008, care l-au făcut pe Trichet să inunde sistemul bancar european cu bani ieftini, au fost probleme pe care le-a rezolvat fără să clipească.
Dar criza datoriilor suverane l-a scos pe Trichet din zona sa de comfort, forţându-l să ia măsuri radicale, care au divizat consiliul de conducere al BCE.
Criza, începută în Grecia, care în octombrie 2009 a recunoscut că şi-a subestimat deficitul bugetar, a forţat BCE să îşi dilueze criteriile în funcţie de care oferea împrumuturi băncilor, să reintroducă împrumuturile pe termen lung şi, într-un final, să înceapă să cumpere obligaţiuni de pe piaţa secundară.
"A trebuit să asigure stabilitatea financiară, nu putea să lase sistemul financiar să se prăbuşească", crede Lucas Papademos, vicepreşedinte al lui Trichet până în mai anul trecut.
Şi, deşi spera că achiziţiile de obligaţiuni vor fi o măsură pe termen scurt, acum, la 18 luni de la lansarea programului, Trichet pleacă de la conducerea BCE într-o perioadă în care instituţia cumpără săptămânal obligaţiuni italiene şi spaniole pentru a ţine dobânzile cât mai jos.
Cei care au lucrat cu el spun că intervenţia pe pieţele de obligaţiuni a fost poate cea mai grea decizie pe care a trebuit să o ia în cei opt ani la cârma BCE.
"Pentru Trichet, ultimii doi ani au fost amari", spune David Marsh, autorul cărţii "Euro, bătălia pentru noua monedă mondială". "A devenit actorul principal în drama altora, victima incompetenţei crase a politicienilor în a gestiona moneda euro."
Despre Mario Draghi, apropiaţii spun că viziunile lui economice au fost modelate de provocările cu care s-a confruntat în ministerul de finanţe italian în anii 1990, când Italia a fost exclusă din mecanismul european al ratelor de schimb, precursorul zonei euro, şi, asemenea situaţiei cu care se confruntă Grecia în prezent, se apropia de faliment, potrivit The New York Times.
În Italia Draghi este cunoscut ca "Super Mario", o poreclă pe care a primit-o în anii 1990, când, pe măsură ce Italia se apropia de marginea prăpastiei, acesta s-a transformat în "emblema" publică a ţării în ochii investitorilor străini. A supravegheat una dintre cele mai mari privatizări europene realizate vreodată şi a pregătit calea Italiei pentru a intra în zona euro.
Ideile sale nu sunt lipsite de controverse. Ca oficial italian şi mai târziu ca vicepreşedinte al Goldman Sachs Europa, Draghi a fost un susţinător al statelor şi al instituţiilor precum fondurile de pensii care foloseau produsele derivate pentru a-şi gestiona mai eficient datoriile. În unele cazuri, susţin experţii, aceste tranzacţii au mascat nivelul real al finanţelor Greciei şi Italiei înainte ca aceste ţări să fie acceptate în zona euro.
"Este un adept al pragmatismului", spune Oliver J. Balnchard, director de cercetare la FMI.
Analiştii consideră că este puţin probabil ca Draghi să conteste doctrina iniţială a BCE care cere să se respecte mandatul de inspiraţie germană de luptă împotriva inflaţiei. Pentru că a fost aprobat de conducerea economică şi politică a Germaniei, Draghi va fi constrâns probabil să nu recurgă la abordări neortodoxe.
Trichet, care avea un salariu anual de 368.000 de euro, a venit la conducerea instituţiei în noiembrie 2003, el luându-i locul lui Wim Duisenberg. Francezii îl vroiau pe Trichet la conducerea BCE susţinând că dacă sediul băncii va fi în Germania, conducătorul acesteia trebuie să fie francez. Într-un final, s-a ajuns la o înţelegere ca Duisenberg să demisioneze înainte ca mandatul să i se încheie şi astfel francezul să devină şeful BCE.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
