Business Internaţional

Două trenuri de metrou s-au ciocnit la Shanghai. Cel puţin 240 de răniţi - VIDEO

Două trenuri de metrou s-au ciocnit la Shanghai. Cel puţin 240 de răniţi - VIDEO

Autor: Mihai Draghici - Mediafax

27.09.2011, 14:57 413

Cel puţin 240 de persoane au fost rănite în coliziunea trenurilor de metrou din Shanghai, informează pagina online a agenţiei China Nouă.

Majoritatea victimelor au răni uşoare, a comunicat compania Shanghai Shentong Metro.

Două trenuri de metrou au intrat în coliziune la Shanghai, marţi după-amiază, cel mai probabil din cauza unei defecţiuni a sistemului automat de semnalizare. Unul dintre trenuri l-a lovit în partea din spate pe celălalt, pe linia 10 a reţelei metropolitane a capitalei economice a Chinei.

Se pare că sistemul de semnalizare se defectase cu puţin timp înainte de accident, iar traficul era dirijat de operatori prin staţii emisie-recepţie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO