Unitatea Uniunii Europene este testată tot mai puternic de dinamici din interiorul şi exteriorul său, scrie cotidianul britanic Financial Times.
Politica externă a UE nu funcţionează, cel puţin aşa sugerează nouă dintre statele membre ale blocului, printre care Franţa, Germania şi Spania. Acest lucru nu este spus clar, bineînţeles, ci sugerat de un document trimis către alte state membre. Documentul văzut de Financial Times reprezintă o încercare de a seta tonul înaintea discuţiilor dintre miniştrii de externe programată pentru luna viitoare cu privire la eficienţa politicii de securitate şi externă a blocului.
Autorii documentului, printre care se numără şi Olanda, Danemarca, Suedia şi Finlanda, susţin că clubul european „nu şi-a atins încă potenţialul de actor mondial“. Aceştia adaugă că „unitatea blocului este testată tot mai puternic de dinamici din interiorul şi exteriorul UE“. Ei insistă de asemenea că UE reprezintă „un acord unit, puternic şi credibil pe scena mondială“.
Astfel de îngrijorări s-au intensificat în ultima vreme în condiţiile în care relaţiile dintre UE şi China, Rusia şi SUA devin din ce în ce mai complicate. Acestea sunt de asemenea parte a unei evaluări care se apropie odată cu sfârşitul mandatului acestei Comisii Europene şi viitoarea a zecea aniversare a upgradului la rolul de şef pe politică externă al blocului şi crearea unui serviciu diplomatic special.
Documentul este alcătuit dintr-o singură pagină, însă, fără a preciza vreun nume, acesta reflectă mai multe nelinişti care-i macină pe diplomaţii UE în privat.
Una priveşte modul în care puterea financiară a blocului adesea nu se traduce într-o influenţă însemnată în cadrul crizelor mondiale, cu excepţia cazului actual al acordului nuclear cu Iranul. Cea de-a doua se referă la modul în care solidaritatea blocului a fost pusă sub presiune în domenii de la sancţiunile împotriva Rusiei la ambiţiile teritoriale ale Beijingului din Marea Chinei de Sud. O a treia este că serviciul diplomatic al UE nu s-a armonizat pe cât se spera cu munca miniştrilor.
Autorii documentului trec dincolo de suspecţii obiţnuiţi din nordul şi vestul Europei incluzând România şi Cehia. Italia, care a adoptat o poziţie mai prietenoasă cu privire la China şi Rusia, reprezintă o absenţă notabilă.
Sentimentul că UE trebuie să-şi întărească jocul în politica externă este unul general. Însă idei privitoare la cum se poate realiza acest lucru, cum ar fi trecerea de la decizii prin unanimitate la o majoritate calificată, nu au fost lansate cu succes.
În contextul în care rivalităţile dintre puteri la nivel mondial sunt în creştere, europenii ar putea descoperi că a rămâne într-un status quo nesatisfăcător presupune riscuri în creştere permanentă.
