Business Internaţional

Designerul-sef al GM se retrage, dupa 42 de ani

30.09.2003, 00:00 19



Wayne Cherry, designerul sef al companiei General Motors, se va retrage de la cel mai mare producator de masini, in ianuarie, dupa o cariera de 42 de ani, majoritatea desfasurata in Europa. Cherry a cautat sa dezvolte o noua identitate pentru marca britanica Vuaxhall si pentru germanii de la Opel.



Oficialii General Motors au declarat, vineri, ca Wayne Cherry va fi inlocuit de Ed Welburn, care va fi doar cel de-al saselea director de design din istoria de 95 de ani a companiei. Welburn a facut parte din echipa care a creat Hummer H2, uriasul vehicul de teren al GM, al carui design a fost inspirat de un alt tot-teren din armata americana.



Rolul de designer capata tot mai multa recunoastere si influenta in industria auto. Ford Motor Company a subliniat aceasta tendinta, in urma cu doua luni, cand a separat departamentul de design de divizia de dezvoltare a produselor. J. Mays, seful de design de la Ford, a fost avansat intr-un post cu mai multa autoritate. Miscarea pune pe picor egal departamentul de design cu diviziile de inginerie si dezvoltare de produse.



Wayne Cherry si-a inceput cariera la GM im 1962. A lucrat in Europa 26 de ani si a fost director de design la Vauxhall din 1970. In 1983, s-a mutat la Opel, unde a semnat designul pentru Corsa, Vectra si Astra. S-a intors in Statele Unite, in 1991, unde a redesenat majoritatea modelelor GM: Buick, Cadillac, GMC, Hummer, Pontiac, Saturn si Oldsmobile.



Dar Wayne ramane in amintirea companiei prin designul insuflat noii game de automobile de lux Cadillac. General Motors a riscat atunci cand a decis sa mizeze pe liniile ascutite si pe muchiile reflectate de noul design, intr-un program care totaliza 4 milioane de dolari, dar care s-a dovedit a fi unul de succes in revitalizarea marcii. florin.cepraga@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO