Business Internaţional

De vanzare: 110 imobile, 5 mld. dolari, New York City

08.09.2006, 15:40 16

Un intreg cartier din Manhattan, alcatuit din 11.000 de apartamente, este scos la vanzare, anunta Le Figaro.
110 imobile construite pe 30 de hectare cu parcuri si gradini in Manhattan au fost scoase recent la vanzare. Oferta inedita este facuta de compania americana de asigurari Metropolitan Life (MetLife), aceasta dorind sa vanda complexurile Stuyvesant Town si Peter Cooper Village, ansambluri de cladiri din caramida rosie ce ocupa echivalentul a zece blocuri de locuinte, intre First Avenue si East River. "Este unul dintre cele mai interesante locuri din New York," subliniaza Kenneth Patton, decan in cadrul Real Estate Institute al New York University. Cele 11.000 de apartamente se afla in apropierea cartierelor Gramercy si East Village.
Conform New York Times, pretul cerut de MetLife este de 5 miliarde de dolari, o suma pe care compania de asigurari nu a confirmat-o. Compania a angajat un agent care sa se ocupe de tranzactie. S-au primit deja oferte din partea unor investitori straini, din partea unor fonduri de pensii si a unor banci de investitii.
Kenneth Patton nu se asteapta la oferte foarte mari. "Cumparatorul nu-i va putea indeparta pe locuitorii imobilelor. Ansamblurile au fost construite cu 60 de ani in urma pentru cei care se intorceau din cel de-al doilea razboi mondial", isi aminteste James Sanders, istoric.
Initial rezervate cuplurilor casatorite, cele doua complexuri devin o enclava a clasei mijlocii din New York. Acestea si-au pastrat acest statut gratie sistemului de inchirieri controlate la aproximativ jumatate din pretul pietei. MetLife incearca sa scape de acest regim, insa mai mult de doi locatari din trei mai au dreptul sa fie inclusi in acest sistem.
"Cei care locuiesc in prezent in Stuyvesant Town si Cooper Village prefera sa inchirieze decat sa vanda, fapt ce explica de ce acestia nu au plecat pentru a cumpara in suburbii. In ce conditii si in cat timp ar pleca acestia?", se intreaba Kenneth Patton, care a participat la vanzarea unui alt imobil al MetLife in Bronx.
"Cumparatorul va trebui sa ofere un plan de transformare care sa respecte legile orasului. Este un proces juridic complicat". Dupa parerea sa, "eventualii cumparatori se vor prezenta cel mai probabil in parteneriat cu companiile newyorkeze specializate in astfel de transformari".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO