Pentru managerii fondurilor de hedging, termeni ca "transparenta investitiilor" sunt inexistenti, iar mass-media sunt doar un radar pe care trebuie sa-l evite inainte, in timpul si dupa orice tranzactie.
In acesta "specie" secretiva, David Bonderman este cat se poate de dominant. Si-a castigat reputatia de maestru al tranzactiilor imposibile, un om-tornada care invarte in propriul vortex particule de inteligenta, energie si sarm, iar despre el se credea pana acum cativa ani ca pur si simplu nu poate rata incheierea unei intelegeri.
Ei bine, a ratat una. Si ce-i cu asta? Putem trece mai departe, pentru ca niciun investitor nu s-a grabit sa retraga de la TPG nici macar un cent.
Ca orice alt fond de private equity, Texas Pacific Capital (fost Texas Pacific Group si recunoscut de toata lumea ca TPG) aduna bani de la fondurile de pensii sau investitori privati bogati si cumpara controlul unor companii ce traverseaza perioade mai grele in existenta lor.
Dar TPG si implicit Bonderman ies putin din nota obisnuita cand vorbim de riscuri: el prefera investitiile cu risc foarte ridicat, companiile de "nereparat", pe care in cele din urma, fireste, le repara si le vinde mult mai scump. Este un joc pe care el insusi il compara cu un retus extrem. "O schimbare de look, varianta corporate." Pentru el lucrurile sunt simple: datoria lui e sa incheie deal-ul, sa "predea" compania pe masa echipei sale de "designeri" (57 de profesionisti pe care ii numeste SWAT TEAM-ul sau personal), si de aici incolo e treaba celor de la "Texas Pacific SWAT" sa resusciteze compania, sa o vopseasca frumos si sa o revanda pentru profituri de ordinul sutelor de milioane de dolari.
In jurul personajului sau s-a creat o aura mistica: e omul care poate inchide orice tranzactie, iar aura sa misterioasa hraneste aceasta perceptie. Chiar daca putini stiu cum exact o face, toata lumea poate vedea rezultatele. Iar Bonderman a invatat de mult ca e mai usor sa faci bani departe de ochii presei, de cei ai analistilor si ai publicului in general.
Faptul ca nu orice fond de investitii tinteste sa devina public este stiut deja. De fapt, in afara Blackstone, ce s-a listat in 2006, nimeni din Big Four nu pare sa-si mai doreasca asa ceva. Bonderman cu siguranta nu prevede un asemenea lucru in viitorul apropiat. "Public" nu este cuvantul lui favorit zilele acestea.
El a numit IPO-ul Blackstone, unul dintre marile fonduri rivale, o "dulce ironie", pentru ca in momentul in care Stephen Schwarzman isi scotea grupul Blackstone in public, fondul factura tocmai din transformarea altor companii din publice in private.
Iar asta, pentru Bonderman, este o mare contradictie.
"Presupunand ca actiunile nu o sa cada direct prin podea, in maximum cinci ani toate marile fonduri private vor deveni publice. Dar noi am prefera sa fim exact la coada plutonului cand se va intampla lucrul acesta."
Insa Bonderman nu ia deciziile de unul singur. Impreuna cu James Coulter si William S. Price III, cei trei sunt directorii si singurii actionari ai TPG Capital. Iar daca varsta nu inseamna automat si drept de veto, fapt ce i-ar conferi lui Bonderman (65 de ani) un avantaj in fata mai tinerilor sai parteneri, strategia grupului s-ar putea schimba la fel de brusc cum s-a intamplat si in cazul Blackstone, fond ce-si "trambita" politica de fond privat cu tarie pana in ziua lansarii IPO-ului.
Dar este greu sa stii la ce sa te astepti de la un om ce valoreaza el singur, la ultima numaratoare, peste 3,5 miliarde de dolari. La cei 65 de ani ai sai, David Bonderman, partenerul cofondator al TPG, este un om cat se poate de simplu si sociabil, un soi destul de rar printre miliardarii din private equity.
De fapt, daca te gandesti la negocierile si deal-urile prin care a trecut, Bonderman cel sociabil si rabdator pana la limita rabdarii altora iti poate parea putin nelalocul lui in lumea din jurul sau.
Nici macar nu a fost un super-student, ca aproape toti partenerii marilor fonduri de investitii. E drept, dupa Universitatea din Seattle a urmat si el Harvard, dar nu Harvard Business School. A ales avocatura, iar unchiul sau isi aminteste ca David nu a fost niciodata un student de exceptie, ci si-a aratat valoarea mai tarziu.
Este lucru stiut ca transparenta nu e foarte iubita printre oamenii ca Bonderman.
Chiar daca de la inceputurile sale umile, de boutiq cu trei oameni, TPG si-a facut rapid un nume prin unele dintre cele mai grele tranzactii din piata, secretomania din jurul investitiilor si randamentelor fondului a ramas neschimbata. Totusi, despre prima tranzactie a lor, cea a unui Continental Airlines aflat in "picaj", se cunosc lucrurile esentiale: Continental a fost cumparata la momentul acela cu 66 de milioane de dolari, pentru a aduce ceva mai tarziu un profit de 640 de milioane de dolari.
Tranzactia inca se preda la scolile de business de peste ocean si a insemnat rampa de lansare pentru TPG. Astazi, impreuna cu KKR si Goldman, fondul celor trei detine recordul pentru cea mai mare tranzactie finantata prin imprumuturi: 45 de miliarde pentru grupul energetic TXU.
TPG manageriaza companii cu o cifra totala de afaceri de peste 115 miliarde de dolari si manageriaza direct investitii de peste 50 de miliarde de dolari. O responsabilitate cu care adormi in fiecare noapte si te trezesti in fiecare dimineata, cum spune Bonderman.
Din cele 15 birouri din toata lumea, fondul opereaza zece dintre acestea in Asia, piata pe care Bonderman pariaza de cativa ani buni incoace.
El crede ca diversificarea investitiilor e cheia succesului in afacerile cu risc ridicat si e convins ca abilitatea sa de a crea valoare se desprinde din atitudinea pozitiva si din curajul de a inota adesea impotriva curentului.
Spune ca in ciuda inaspririi conditiilor de creditare, oportunitatile si climatul pentru TPG si alte fonduri de investitii similare este cat se poate de pozitiv: cu cat mai multe companii aflate in deriva, ce pot fi cumparate la preturi de nimic, cu atat mai bine pentru Bonderman, care le va resuscita si le va revinde pentru profituri serioase. "Ca sa faci un profit insemnat trebuie sa cumperi la un pret mic, deci trebuie sa pasesti pe un pamant deloc sigur, unde incertitudinea este cuvantul de ordine."
Si nu oricine o poate face. Dovada clara este ca anual multi dintre oamenii de valoare aleg sa plece din fondurile de private equity pe drumuri mai linistite. Sau ferite din calea unor workaholici ce se hranesc cu energia altora pentru a fi mereu in priza.
Despre Bonderman, ca si despre marii sai rivali, se spune ca adresa sa de resedinta ar trebui sa fie trecuta Gulfstream-ul GV. proprietate personala, si nu proprietatile din Texas, L.A. sau Noua Guinee.
Un bun prieten si un fost coleg de la TPG, Tom Barrack, descria un scenariu tipic de la intrunirile board-ului: "Noi petreceam zile intregi pentru a face evaluarile, cu toate cifrele si absolut toti parametrii, iar el venea la 6:30, direct din avionul ce-l purtase printr-un alt colt de lume, se aseza la masa si punea exact acea intrebare, de la pagina 124, paragraful 4, pe care fiecare membru al board-ului spera sa nu o auda, pentru ca exact acolo nu avea un raspuns. Era teribil".
Intrebat de curand ce inseamna pentru el un angajat bun, Bonderman a spus ca cei mai buni oameni ai sai sunt cei care ieseau din clasa la varsta de 15 ani pentru a-si suna brokerul. Tot el admitea atunci ca jucatorii importanti au fost mereu concentrati sa faca bani, si acest lucru se vede si in procesul de recrutari de personal actual, unul haotic si ineficient dupa parerea sa. Spre deosebire de alte industrii, unde marile companii isi formeaza oamenii dupa profilul lor, o solutie deosebit de buna, fondurile private de investitii au inca programe de training ce lasa mult de dorit. "E si cazul TPG."
Bonderman chiar ii sfatuieste pe proaspetii finantisti sa aleaga Wall Street-ul pentru a invata cat mai multe despre private equity, chiar daca el, personal, n-a lucrat nicio zi acolo.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
