Business Internaţional

Cum a ajuns un bancher al J.P. Morgan sa raspunda cu functia pentru pierderile fondurilor de pensii din Grecia

02.11.2007, 23:41 28

Promovat in functia de director executiv in ianuarie, el a fost trimis sa se ocupe de divizia din Grecia a bancii de investitii, dar a fost concediat dupa numai patru luni, scrie Bloomberg.
Concedierea lui Savvides a urmat unui scandal in care el a jucat rolul principal, scandal care a starnit, la vremea respectiva, uriase manifestatii de protest pe strazile Atenei care au avut ca efect inclusiv demiterea ministrului muncii din aceasta tara, Savvas Tsitouridis. Acum, Savvides a actionat in judecata J.P. Morgan, cea de-a patra mare banca americana, pentru demitere nejustificata si pentru defaimare, dupa ce compania i-a atribuit prin-cipalul rol intr-o tranzactie derulata la inceputul anului. Savvides se intreaba in ce masura fostii lui sefi au avut cunostinta despre aceasta tranzactie, care a costat fondurile de pensii de stat din Grecia 20 de milioane de euro.
"Inainte de acest incident, cariera mea mergea excelent", spune Savvides. "Totul era in regula, iar dintr-odata am fost concediat. A fost exact ca un montagne-russe." Insa, purtatorul de cuvant al J.P. Morgan, Michael Goldman, considera acuzatiile aduse de catre fostul oficial al companiei ca fiind nefondate. El spune ca banca isi mentine punctul de vedere initial, prin care afirma ca Savvides a fost concediat pentru ca nu a dezvaluit toate elementele tranzactiei superiorilor sai.
Acum, Savvides asteapta inceperea procesului, care ar putea dura pana la patru ani, conform avocatului elen Stilianos Vlastos. Evenimentele care au condus la declansarea acestui proces ofera o imagine de ansamblu asupra activitatii interne a unei banci importante.
Intrebarea principala este daca oficialii J.P. Morgan au stiut ce efecte ar putea avea tranzactia cu obligatiuni in valoare de 280 mil. euro pe care a intermediat-o intre guvernul grec si fondul de hedging britanic North Asset Management.
Obligatiunile au fost achizitionate de catre banca americana de la guvernul grec, fiind vandute fondului britanic la un pret de 92,95% din valoarea nominala.
In aceeasi zi in care a achizitionat obligatiunile, North Asset Management le-a revandut catre HypoVereinsbank, divizie a Unicredit HVB, la un pret de 99,9% din valoarea nominala. Drumul parcurs de obligatiunile emise de autoritatile grecesti a continuat, fiind achizitionate la un pret de 99,95% din valoarea nominala de catre firma de brokeraj Acropolis Axepey si revandute la pret intreg catre patru fonduri de pensii de stat grecesti.
Tranzactia a atras reactia grecilor, parlamentarii din aceasta tara cerand J.P. Morgan sa explice "in ce masura aceste tranzactii respecta codul de etica in afaceri". Liderul opozitiei socialiste, George Papandreou, a acuzat atat guvernul, cat si companiile implicate in tranzactie de supraevaluarea pretului obligatiunilor.
Pentru a nu-si deteriora relatiile cu guvernul, J.P. Morgan si North Asset au luat decizia de a rascumpara obligatiunile achizitionate de fondurile de pensii, suma platita pentru aceasta operatiune nefiind facuta publica. Insa, Kerry Fields, profesor de dreptul afacerilor la Universitatea din California considera ca, in momentul in care J.P. Morgan a vandut obligatiunile catre fondul de investitii britanic au fost respectate toate prevederile legale, ceea ce face ca banca americana sa nu poarte nici o responsabilitate pentru ceea ce s-a intamplat mai tarziu.
"Cei care au gresit au fost cumparatorii, deoarece au platit prea mult pentru aceste obligatiuni", spune Fields.
Membrii consiliilor de administratie ale fondurilor de pensii de stat din Grecia sunt numiti in functie de guvern si de sindicate, nefiind necesar ca acestia sa indeplineasca anumite standarde profesionale sau educationale. Potrivit estimarilor ministerului de finante, cele 200 de fonduri de pensii de stat existente in aceasta tara administreaza peste 30 mld. euro.
Intr-o scrisoare adresata ministrului de finante de la Atena pe 28 martie, Alessandro Barnaba, directorul diviziei J.P. Morgan Securities din Londra, declara ca obligatiunile au fost vandute North Asset fara a se cunoaste intentia acestora de a le revinde. Declaratiile sale au fost insa dezmintite de catre oficialii North Asset, care spun ca intentiile lor de a revinde obligatiunile "erau cunoscute la cel mai inalt nivel" al bancii americane.
In iunie, Louis Plowden, unul dintre managerii fondului britanic, declara in fata comisiei pentru politica economica a Parlamentului de la Atena ca nu si-a exprimat niciodata intentia de a depozita astfel de active. "Nu stiu care dintre oficialii J.P. Morgan stia sau nu stia despre intentiile noastre, dar cert este ca se stia", spunea la acea data Plowden. Mai mult, Jakob Stott, coordonatorul J.P. Morgan din Europa, declara in fata aceleiasi comisii ca explicatia oferita ministrului finantelor de catre Barnaba este incorecta.
Considerandu-l pe Savvides "membru al echipei care a gestionat tranzactia", Stott a declarat ca acesta a fost concediat din cauza "incapacitatii sale de a-si informa superiorii cu privire la aspectele pe care le implica aceasta tranzactie".
O minciuna, spune Savvides, care a coordonat operatiunile cu instrumente derivate ale J.P. Morgan in Grecia si Cipru. El spune ca reprezentantii de la cel mai inalt nivel al bancii aveau cunostinta despre intentia North Asset de a revinde obligatiunile, considerand ca a fost concediat doar pentru a se salva aparentele si pentru a se proteja viitoarele afaceri din aceasta tara. "Pe parcursul derularii tranzactiei toata lumea cunostea intentiile britanicilor", a spus el.
Savvides, care a mai lucrat pentru filiala Deutsche Bank din Grecia si pentru Eurobank Ergasias inainte de a se alatura J.P. Morgan la sfarsitul lui 2005, se lupta acum pentru a-si reface cariera. "Am fost concediat de la J.P. Morgan deoarece aveam o reputatie foarte buna pe piata", spune el.
La aproape un an dupa ce s-a alaturat bancii americane, Savvides a fost insarcinat sa se ocupe de tranzactia cu North Asset. Tranzactia parea foarte simpla, spune el, de vreme ce tot ceea ce trebuia sa faca era sa vanda obligatiuni unui fond de hedging specializat pe pietele emergente, in special pe cele din Europa de Est.
In urmatoarele luni, J.P. Morgan a negociat termenii tranzactiei atat cu guvernul grec, cat si cu North Asset. Savvides spune ca in aceasta perioada Barnaba si managerul fondului britanic, George Papamarkakis, au comunicat in mod "constant". Tranzactia a fost finalizata in februarie. Mai mult, Savvides spune ca in momentul in care a mers la Londra, la sfarsitul lunii februarie, oficialii bancii il cosiderau "eroul saptamanii", dupa ce reusise sa incheie prima tranzactie de acest gen a J.P. Morgan.
Insa, in doar cateva zile lucrurile au inceput sa ia o directie nedorita. Pe 1 martie autoritatile financiare elene au suspendat o parte a activitatii companiei de brokeraj Acropolis, deoarece aceasta produsese "pierderi semnificative" unui client al carui nume nu a fost facut public. Ziua urmatoare, ministrul muncii declara ca procurorii si o comisie guvernamentala speciala investigau tranzactia derulata intre Acropolis si un fond de pensii, mentionand ca alte trei fonduri de pensii au achizitionat obligatiuni de la firma de brokeraj.
In urmatoarele luni Acropolis si-a pierdut licenta de brokeraj, dupa ce ancheta a dezvaluit ca intre 2002 si 2003 compania a vandut, de asemenea, unor fonduri de pensii obligatiuni guvernamentale supraevaluate.
La inceputul lunii aprilie Savvides a fost interogat de autoritatile de la Atena, dar spune ca nu a fost nici macar o singura data intrebat in ce masura oficialii J.P. Morgan stiau de intentiile North Asset.
Pe 11 aprilie J.P. Morgan l-a suspendat pe Savvides din functie, declarand ca asteapta rezultatele viitoarelor investigatii, dupa ce anterior il anuntase ca "isi poate lua cateva zile libere". De aici, nu a mai fost decat un pas pana la concedierea de la inceputul lui mai.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO