Business Internaţional

Citigroup l-a numit presedinte pe fostul CEO al Time Warner

22.01.2009, 17:05 11

Citigroup l-a numit pe fostul CEO al gigantului media Time Warner, Richard Parsons, la conducerea comitetului sau executiv, inlocuindu-l pe presedintele Win Bischoff, dupa ce firma americana de servicii financiare a raportat pierderi nete de 18,7 miliarde de dolari (14,36 mld. euro) pentru 2008, scrie Bloomberg. Numirea urmeaza sa fie finalizata pe 23 februarie, a anuntat banca cu sediul in New York. Parsons, in varsta de 60 de ani, a ocupat un post de director independent din iulie 2008, in timp ce Bischoff, care are in prezent 67 de ani, a devenit presedinte in decembrie 2007, fiind numit dupa ce fostul presedinte Charles "Chuck" Prince a fost fortat sa isi paraseasca functia cu o luna mai devreme. Comitetul director al Citigroup a apelat la Richard Parsons, care a condus Time Warner din 2002 pana in 2007, deoarece se vede nevoit sa faca fata presiunilor de a-si imbunatati stilul de conducere si de a depasi esecul strategic de anul trecut care a fortat banca sa apeleze la un imprumut de 45 de miliarde de dolari (34,6 mld. euro) de la guvernul SUA. Alegerea lui Parsons in functia de presedinte nu va reusi probabil sa ii linisteasca pe actionari, care isi doreau schimbari mai radicale. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO