Business Internaţional

Cererea ar putea depasi oferta pe piata otelului

11.11.2003, 00:00 19



Cresterea consumului mondial de otel, care include o cerere din ce in ce mai mare pe piata chineza, ar putea provoca o criza de otel la nivel mondial, in cursul anului viitor, au avertizat o serie de analisti, citati de Financial Times.



Potrivit firmei americane de consultanta World Steel Dynamics (WSD), sansele unei astfel de situatii, in primul trimestru din 2004, sunt de 85%.



Pretul otelului a crescut sustinut, in 2002, odata cu imbunatatirea perspectivelor financiare din industria siderurgica. Potrivit WSD, profitul operational inainte de cheltuielile de amortizare obtinut de un grup de 35 de mari producatori de otel din lume ar putea creste cu zece procente, in 2003, comparativ cu anul trecut.



Investitorii au reactionat, deja, la aceste semnale pozitive. Actiunile companiilor siderugice din intrega lume au crescut in medie cu aproximativ 40%, in cursul acestui an, cotatiile actuale situandu-se in medie cu 150% peste minimele de la sfarsitul anului 2000.



Una dintre companiile care a inregistrat performante bursiere deosebite este holdingul Ispat International, controlat de omul de afaceri indian Lakshmi Mittal. De la inceputul lui ianuarie, cotatia companiei a avansat cu 128%.



In mod asemanator, producatorul rus Severstal a crescut la bursa cu 94%, in timp ce actiunile grupului japonez JFE au urcat cu 70%.



Tendinta pozitiva a fost incurajata de procesul de consolidare a industriei siderurgice, materializat printr-o serie de fuziuni recente. Prin astfel de tranzactii, marile companii si-au consolidat pozitia, dobandind o putere mai mare pentru stabilirea preturilor pe piata.



Consolidarea a inceput in urma cu 18 luni, cand trei producatori europeni s-au unit pentru a forma compania Arcelor (Luxemburg), cel mai mare grup siderugic din lume.



Presedintele american George W. Bush a incurajat acest proces prin decizia din martie 2002, cand a impus tarife vamale de pana la 30% asupra importurilor de otel, urmarind sa ajute, in acest fel, industria siderurgica autohtona.



Restrictiile impuse asupra importurilor - care au nemultumit initial producatorii din afara Statelor Unite - au avut ca efect cresterea preturilor la nivel global.



Producatorii de otel din intreaga lume au beneficiat si de cererea crescanda de pe piata din China.



Potrivit estimarilor Institutului International pentru Fier si Otel (International Iron and Steel Institute), acest stat va asimila, anul viitor, aproape 31% din consumul global de otel de 936 milioane de tone. Spre comparatie, China avea nevoie, in 2001, de 22% din cantitatea de otel utilizata pe plan international, care totaliza 780 milioane de tone.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO