Business Internaţional

Cel mai mare oraş american pus sub administrare specială din cauza datoriilor

Cel mai mare oraş american pus sub administrare specială din cauza datoriilor

Autor: Anca Dumitrescu

16.03.2013, 12:57 4400

Orr, avocat specializat în falimente, partener la firma Jones Day din Washington, a ajutat Chrysler că obţină de la guvernul american 4,96 miliarde de dolari necesari pentru restructurarea operaţiunilor.

"Când am auzit acest nume, m-am gândit că este grozav pentru Detroit. Kevyn Orr înseamnă foarte mult", a declarat Spencer Overton, profesor de drept la George Washington University în Washington şi prieten cu Orr.

Oraşul Detroit a avut anul trecut un deficit de aproape 327 milioane de dolari şi are obligaţii financiare pe termen lung în valoare de 14 miliarde de dolari.

Locuitorii Detroitului sunt nemulţumiţi de lipsa serviciilor orăşeneşti, în timp ce primăria se va confrunta cu negocieri dificile cu sindicatele.

Pe ansamblu, situaţia nu este cu mult diferită de cea existentă la Chrysler în 2009, când compania a înregistrat pierderi de aproape 3,8 miliarde de dolari.

Chrysler a intrat în faliment, grupul italian Fiat a preluat activele atractive ale companiei, iar restul au fost lichidate. Profitul net al Chrysler a crescut anul trecut la 1,67 miliarde de dolari, de la 183 milioane dolari în 2011.

Rezolvarea problemelor oraşului Detroit va fi diferită de situaţia Chrysler, dar experienţa de la producătorul auto va fi folositoare, a spus Orr, care şi-a dat demisia de la Jones Day din Washington, pentru a prelua postul din Michigan.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO