Business Internaţional

Când Trump atacă globalizarea, incendiile din Amazonia şi duşmănia dintre Macron şi brazilianul Bolsonaro sufocă pactul comercial dintre UE şi America de Sud

Când Trump atacă globalizarea, incendiile din Amazonia...

Autor: Catalina Apostoiu

20.09.2019, 00:04 429

Brazilia se află sub presiune din partea ţărilor europene cu privire la politicile sale de mediu, în special eşecul de a face faţă incendiilor recente.

Acordul de comerţ liber încheiat în luna iunie între Uniunea Europeană şi patru ţări sud-americane, Brazilia, Uruguay, Paraguay şi Argentina, după zece ani de negocieri, aflat deja sub semnul îndoielii din cauza îngrijorărilor privind pădurea amazoniană şi politicile preşedintelui brazilian Jair Bolsonaro, a fost respins de către parlamentul austriac.

Reprezentanţi ai patru din cele mai importante cinci partide din subcomitetul UE din cadrul parlamentului austriac au votat împotriva acordului, scrie Deustche Welle.

Jorg Leightfried din cadrul Partidului Social Democrat (SPO) a evidenţiat temerile partidului său într-o postare pe Facebook. „În vremuri de criză climatică să aduci mai multe produse pe cale maritimă decât putem produce aici în Europa este clar calea greşită.“

Opoziţia la nivel european faţă de pact a crescut puternic pe fondul incendiilor ce au cuprins pădurea amazoniană. Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a făcut mincinos pe preşedintele brazilian înaintea reuniunii de luna trecută a G7 şi a ameninţat cu blocarea acordului. În iulie, legislatorii irlandezi şi-au exprimat opoziţia din cauza temerilor privind impactul acestuia asupra fermierilor locali, scrie Bloomberg.

Austria este în prezent condusă de o administraţie tehnocrată, urmând să organizeze alegeri anticipate pe 29 septembrie. Parlamentul ţării ar putea inversa decizia ulterior, iar textul acordului nu este aşteptat a fi gata până anul viitor cel mai devreme.

Decizia de respingere a acordului ar putea reprezenta o modalitate prin care politicienii caută susţinerea electoratului înaintea alegerilor, notează Deustche Welle. Potrivit Krone Zeitung, 78% dintre austrieci vor anularea pactului.

Asociaţia germană VDMA în schimb a făcut apel la legislatorii europeni să ratifice urgent acordul de comerţ liber dintre Uniunea Europeană şi blocul Mercosur în pofida îngrijorărilor privind acţiunile Braziliei privind mediul, scrie Reuters.

Brazilia se află sub presiune din partea ţărilor europene cu privire la politicile sale de mediu, în special eşecul de a face faţă incendiilor recente.

„Este mai bine să rămânem în dialog pe baza unui acord comercial decât să lăsăm Brazilia de capul ei sau să o împingem către un parteneriat cu China“, arată Ulrich Ackermann, expert comercial din cadrul VDMA.

Respingerea pactului ar reprezenta o simplă politică simbolică. Niciun copac nu va fi salvat în Brazilia dacă acordul nu este ratificat, subliniază acesta.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO