Ceea ce se întâmplă acum pe străzile din Cairo pare aproapeireal, cel puţin în comparaţie cu experienţa pe care am trăit-o dinpostura de simplu turist în acest oraş. Nimic din ce am văzutatunci nu părea să anunţe faptul că acum sunt peste 100 de morţi şi2.000 de răniţi pe fondul violenţelor din ultimele zile care auzguduit Egiptul şi poziţia preşedintelui Hosni Mubarak.
Am avut ocazia de a vizita Cairo la începutul anului 2006. Pânăîn acel moment nu părăsisem spaţiul european în niciuna dintrecălătoriile mele, motiv pentru care experienţa din Cairo a fost unacât se poate de surprinzătoare. Venind din spaţii bine organizate,nu mă refer aici la România, unde lucrurile dau acel sentiment depus la punct, Cairo este izbitor din primul moment.
Numai faptul că într-un oraş locuiesc peste 16 milioane desuflete este în sine un prim indiciu. Ţin minte că primul lucrucare m-a intrigat încă din momentul părăsirii aeroportului a fostfaptul că mai toate maşinile erau lovite. Când şoferul care neaştepta, Izmail, a dat drumul la motor, mi-am dat sema şi de ce.Semafoarele, benzile delimitate cu alb sunt pur decorative, mersulcu maşina prin Cairo având o singură regulă: nu există nicioregulă. Cine intră primul, acela trece. Priorităţile nu există.Semnalizarea este un lucru inutil, acest procedeu realizându-semanual. Adică scoţi mâna pe fereastra maşinii şi arăţi încotro vreisă mergi. Nici viaţa de pieton nu este mai bună. Ţin minte căpentru a ne face curaj să traversăm o stradă am cerut ajutorul unuipoliţist. Numai aşa, şuvoiul de maşini s-a oprit pentru câtevasecunde.
Primul cuvânt pe care l-am învăţat în Cairo a fost "zahma",adică aglomeraţie, după cum ne-a explicat Izmail prin semne. Un altlucru pe care l-am observat până la hotel a fost infrastructuraimpecabilă. Practic, mergi numai pe poduri. Clădire lângă clădire,sute de rufe puse la uscat şi antene parabolice într-un haos încare cu siguranţă exista un sistem. Din ce mai ţin minte, lamomentul respectiv cineva ne-a explicat că unele clădiri suntneterminate pentru că astfel locuitorii sunt scutiţi de nişteimpozite. La fel, din amintirile de atunci, Cairo era un oraş încare sărăcia era subvenţionată în funcţie de patru culori pe carele primeau locuitorii când îşi declarau veniturile. În Cairo, pestedouă milioane de locuitori trăiau în cimitire, în cavouri. Am văzutrufe atârnând de statui mortuare şi copii jucându-se printreele.
În ciuda acestor lucruri, Cairo nu a fost o experienţă care sămă deprime sau care să mă facă să mă simt mai bine că vin dinRomânia. Ţin minte că văzând clar că suntem turişti, oamenii eraufoarte primitori, ştiau care este capitala României, îţi spuneaubine ai venit, fără a-ţi cere bani în schimb.
În ziua în care am fost în bazar, care este uluitor şi undegăseşti strada narghilelelor, locuri unde se vând doar pietrepreţioase sau lucruri făcute de artizanii locali, ne-am aşezat sămâncăm ceva. Să spunem că nu a fost un loc de cinci stele, darmâncarea a fost bună şi, în plus, ca turist nu simţi niciodatăsavoarea locală dacă mănânci numai micul dejun de la hotel şi unhamburger la McDonald's. Ceea ce a făcut experienţa mâncatuluimemorabilă a fost următorul lucru. În Cairo sunt zeci de mii depisici. Cam cum sunt câini în Bucureşti, aşa sunt acolo pisicile.Când ne-am aşezat să mâncăm, au venit deodată la noi şi au începussă se bată între ele. Văzându-ne puţin speriaţi, a venit stăpânulrestaurantului cu un băţ. Cât timp am mâncat, a stat lângă noi şi alovit cu băţul în ciment, protejându-ne. A fost încă un lucru miccare mi-a lăsat o impresie bună.
După ce am văzut Cairo, am mai fost în alte locuri care nu aveaunimic de a face cu organizarea europeană. Mereu aş alege să mergîntr-un astfel de loc în detrimentul unui oraş cum este Viena, darîn vremuri mai liniştite.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
