Business Internaţional

Business Magazin. Cine este John Paulson, cel care a dat lovitura în criza din 2008, dar între timp a pierdut mai multe miliarde de dolari şi ce legătură are cu România?

Business Magazin. Cine este John Paulson, cel care a dat...

Autor: Eduard Ivanovici

03.12.2023, 19:01 962

Deşi nu a beneficiat de publicitatea oferită de un film câştigător de Oscar, John Paulson a avut o viaţă presărată cu momente demne de Hollywood, de la culmile atinse datorită unui pariu pe criza imobiliară din SUA la o serie neinspirată de pariuri financiare făcute în ultimii ani.

C u o avere de 3,5 miliarde de dolari, John Paulson a devenit în ultimul deceniu şi jumătate unul dintre cei mai cunoscuţi investitori de pe Wall Street. Şi-a câştigat însă notorietatea nu datorită sumei impresionante pe care o deţine, ci prin modul prin care şi-a făcut banii.

În 2007, a obţinut circa 4 miliarde de dolari prin utilizarea unor contracte de tip swap pentru a paria împotriva pieţei creditelor ipotecare subprime din Statele Unite, adică pentru a miza pe criza financiară care avea să vină – operaţiune asemănătoare celei realizate de investitorul Michael Burry, devenit celebru prin filmul biografic „The Big Short” cu Christian Bale. Pariul i-a adus o avere fondului său de hedging şi l-a transformat pe Paulson dintr-un „obscur manager de active într-o legendă a domeniului financiar”, conform Bloomberg Businessweek.

De-a lungul anilor, a fost numit „unul dintre cele mai proeminente nume din finanţe”, „escroc al fondurilor speculative”, „unul dintre oamenii cu cele mai mari averi din istoria Wall Streetu­lui” şi „investitorul cu cea mai mare tranzacţie din toate timpurile”.

În 2010, a doborât un alt record al industriei de hedging, când compania sa a încasat aproximativ 5 miliarde de dolari, investind în principal în aur, considerat unul dintre cele mai sigure active, în special în momente de volatilitate şi incertitudine. Ulterior, Paulson şi-a concentrat tot mai mult resursele pentru a obţine expunere pe aur, însă cu randamente dezamăgitoare de data aceasta.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO