Business Internaţional

Bulgarii îi invită pe arabi să le salveze băncile

Bulgarii îi invită pe arabi să le salveze băncile

Autor: Bogdan Cojocaru

21.07.2014, 00:00 710

Fondul general de Rezervă al sultanatului Oman este liber să acţioneze astfel încât să salveze Corporate Commercial Bank, a declarat ministrul bulgar de finanţe Petar Ciobanov, făcând referire la una dintre cele mai mari bănci cu capital bulgăresc, care a adus sistemul bancar local în pragul crizei. Fondul despre care vorbeşte ministrul deţine 30% din acţiunile acestei instituţii.

Commercial Bank are legături puternice cu politicieni şi afaceri dobioase şi a fost afectată recent de retrageri masive de capital. Banca a fost preluată de banca centrală şi va fi desfiinţată. Activele „bune” vor fi alipite subsidiarei Credit Agricole, care va fi naţionalizată. Ciobanov a menţionat că a discutat telefonic cu Abdulsalam Al-Murshidi, directorul executiv al fondului din Oman.

Guvernul bulgar va da fondului oportunitatea de a-şi asigura resursele necesare, capital şi lichiditate, pentru salvarea băncii. Ministerul de finanţe apreciază că o soluţie „privată” care nu implică „resurse publice” ar fi cea mai bună cale de ieşire din criză.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO