Una din marile bătălii pe care băncile centrale le duc în războiul cu inflaţia nu este cu preţurile propriu-zise, ci cu aşteptările consumatorilor, companiilor şi analiştilor privind evoluţia lor. Cu alte cuvinte, cu propria credibilitate. Banca Centrală Europeană are o astfel de problemă, pe care a încercat ieri să o rezolve printr-o nouă majorare uriaşă a dobânzii de politică monetară, de 0,75 de puncte de bază, la 1,5%. De altfel, BCE a făcut un pas atât de mare cu toate dobânzile sale de referinţă. Este a treia creştere semnificativă la rând.
Inflaţia din zona euro creşte neîntrerupt şi a ajuns la un nivel apropiat de 10% (ţinta BCE fiind de 2%) printre altele şi pentru că gardianul euro a ezitat foarte mult timp să acţioneze, considerând greşit că valul de scumpiri este doar temporar.
Aceste aşteptări influenţează cumpărăturile şi planurile de investiţii. Dacă o bancă centrală sau un guvern sunt considerate neputincioase în faţa inflaţiei sau tolerante cu creşterile de preţuri, consumatorii şi companiile vor încerca să cumpere cât mai multe cât timp preţurile sunt încă jos, iar afacerile îşi modifică planurile de buget şi de investiţii. Astfel, inflaţia poate fi accelerată.
Înainte ca BCE să-şi anunţe creşterile de dobânzi, analiştii de la Commerzbank, o mare bancă de investiţii europeană, au spus că o majorare de 75 de puncte de bază nu va fi suficientă pentru a reduce aşteptările despre inflaţie.
„Potrivit sondajelor noastre, tot mai mulţi oameni trec în tabăra pesimiştilor - aşa cum s-a întâmplat în ajunul marii inflaţii din anii 1970“, se arată într-un comunicat al băncii. Cu alte cuvinte, Commerzbank spune că ar trebui mai mult. Creşterea dobânzilor în zona euro – BCE fiind cea care se ocupă de acest lucru – a fost mană cerească pentru băncile europene, permiţându-le să ceară mai mulţi bani pentru a da credite şi să plătească puţin pentru depozite. Acest lucru înseamnă profituri grase.
Creşterile de dobânzi sunt deocamdată bune pentru bănci, deşi se înmulţesc şi avertismentele că recesiunea bate la uşa zonei euro. Dobânzile mari ale BCE ar trebui să domolească inflaţia descurajând consumul prin scumpirea împrumuturilor. Însă frânează şi creşterea economică.
Specialiştii de la Nomura, o bancă japoneză, au semnalizat că ei se aşteaptă ca BCE să anunţe că după saltul de ieri vor urma şi altele.
Tot înainte ca banca centrală a zonei euro să-şi anunţe decizia, un grup de bănci europene au avertizat instituţia să nu se atingă de condiţiile programului prin care le acordă împrumuturi la preţuri foarte mici. Acest program a fost introdus pentru a încuraja creditarea, consumul şi creşterea economică în vremuri când deflaţia, adică preţurile în scădere, ameninţa economiile.
Şi şefa Fondului Monetar Internaţional, bulgăroaica Kristalina Georgieva, a cerut băncilor centrale, inclusiv celei din zona euro, să continue să ducă dobânzile în sus până când este atins un nivel „neutru“. Aceasta pentru că „atunci când inflaţia este ridicată este subminată creşterea, ceea ce loveşte mai ales în partea cea mai săracă a populaţiei“.
Aceste declaraţii subliniază greutatea deciziilor băncilor centrale. Dacă dobânzile sunt duse prea sus, este încetinită economia. Dacă nu acţionează hotărât şi inflaţia puternică persistă, este, din nou, afectată creşterea economică. Kristalina Georgieva a mai spus că abia în 2024 vor începe să fie simţite la nivel global efectele pozitive ale creşterilor de dobânzi. Banca centrală a Ungariei este prima din UE care a început lupta cu inflaţia acţionând astfel.
Instituţia a efectuat prima majorare de dobândă în urmă cu mai bine de un an, dar preţurile tot nu au încetat să crească accelerat. BCE concurează la creşterea dobânzilor cu Rezerva Federală americană. Aceasta a început lupta cu inflaţia mult mai devreme, ceea ce se vede în avansul pe care l-a luat dolarul faţă de euro. Dolarul puternic este şi el o armă contra preţurilor mari.
Analiştii de la FXStreet cred că în acest context BCE a devenit mai îngrijorată decât Fed că inflaţia va influenţa comportamentul consumatorilor europeni pe o perioadă mai lungă de timp. O altă luptă pe care BCE o duce este pentru propria independenţă, iar aceasta are loc inclusiv pe tărâmul inflaţiei. Franţa şi Italia, spre exemplu, se opun creşterilor de dobânzi deoarece acestea fac mai scumpă finanţarea pe datorie a guvernelor pe pieţele internaţionale. Franţa şi Italia au o pasiune pentru cheltuieli şi de aceea au şi datorii mari. Cea italiană este uneori periculos de mare.
O altă luptă pe care BCE o duce este pentru propria independenţă, iar aceasta are loc inclusiv pe tărâmul inflaţiei. Franţa şi Italia, spre exemplu, se opun creşterilor de dobânzi deoarece acestea fac mai scumpă finanţarea pe datorie a guvernelor pe pieţele internaţionale. Franţa şi Italia au o pasiune pentru cheltuieli şi de aceea au şi datorii mari. Cea italiană este uneori periculos de mare.
