Business Internaţional

Barack Obama şi-a ieşit din fire, după ce un jurnalist l-a întrerupt în timpul unui discurs. VIDEO

Barack Obama şi-a ieşit din fire, după ce un jurnalist l-a întrerupt în timpul unui discurs. VIDEO

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

16.06.2012, 12:45 1631

Jurnalistul Neil Munro şi-a exprimat în mod zgomotos nemulţumirea faţă de măsura anunţată de preşedinte, în timp ce Barack Obama explica, într-un discurs, că intenţionează să pună capăt expulzărilor minorilor sosiţi pe teritoriul american înainte să împlinească vârsta de 16 ani.

"Scuzaţi-mă, domnule. Încă nu am ajuns la întrebări, domnule", i-a răspuns Barack Obama. Munro l-a întrebat, atunci, dacă intenţionează să răspundă întrebărilor jurnaliştilor, la care Obama i-a replicat "nu în timp ce vorbesc".

Furios, jurnalistul a mai strigat ceva din fundul grădinii cu trandafiri de la Casa Albă, unde îşi susţinea Obama discursul. În mod evident foarte contrariat, preşedintele i-a spus "nu vreau nicio altercaţie. Nu fac altceva decât să vă răspund la întrebări".

Se întâmplă foarte rar ca preşedintele Statelor Unite să fie întrerupt în timp ce susţine un discurs într-un cadru atât de formal. De obicei, jurnaliştii aşteaptă să termine de vorbit pentru ca să îi pună întrebări.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO