Business Internaţional

Băncile pun redresarea Estului în pericol

Autor: Catalina Apostoiu

22.09.2010, 23:46 26

Presiunea sub care se află câştigurile băncilor în urmaintroducerii de noi taxe şi reglementări în sectorul financiarameninţă redresarea creditării în regiunea fostă comunistă aEuropei şi apasă asupra economiilor de aici, conform unui raport alRaiffeisen Zentralbank Österreich (RZB), citat de agenţia de presăThomson Reuters.
Potrivit raportului, nivelurile creditelor neperformante ar puteacontinua să crească pe o perioadă mai îndelungată decât se estimaseanterior cel puţin în unele ţări în condiţiile în care stagnareasau scăderile economice persistă.

RZB este al treilea mare creditor din Europa de Est prinintermediul diviziei sale Raiffeisen International.
Creditarea bancară reprezintă una din principalele căi prin carecapitalul vest-european intră în Europa de Est şi Sud-Est şi înpărţi din fosta Uniune Sovietică, fiind astfel un factordeterminant al evoluţiei economice din regiune.
În pofida temerilor privitoare la posibila retragere a băn­ci­lorvest-europene, RZB arată că volumul creditelor s-a re­dus cu numai1,8% în euro şi nu a înregistrat nicio modificare în monedă localăcu excepţia Ungariei, Rusiei, Ucrainei şi Bosniei. Totuşi,creşterea moderată anticipată de analiştii RZB pen­tru acest an şianul viitor ar putea fi ameninţată pentru că pro­fiturile băncilorsunt sub presiune pe fondul introducerii de noi taxe bancare.

"Având în vedere presiunile resimţite de băncile din în­trea­galume, legate de noile reglementări Basel III şi noile ta­xe impusesectorului financiar, ar putea exista factori struc­tu­rali care săpună în pericol creşterea", se arată în raportul RZB.
În acelaşi timp, mai mulţi creditori ar putea urma exemplul AlliedIrish Banks şi să vândă divizii din Europa de Est pentru a returnaajutorul primit de la stat, arată analiştii Raiffeisen, potrivitBloomberg.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO