Business Internaţional

Băncile „no name“ profită de sancţiunile contra Iranului şi storc de bani Teheranul

Băncile „no name“ profită de sancţiunile contra Iranului şi storc de bani Teheranul

Foto Shutterstock

10.04.2012, 00:02 1085

Băncile mici au găsit o nişă de finanţare profitabilă în relaţiile comerciale legale cu Iranul, în contextul în care statul se confruntă cu sancţiuni tot mai dure din partea Occidentului din cauza programului nuclear controversat pe care îl desfăşoară, scrie The Wall Street Journal.

Băncile mai mari precum Société Générale şi Rabobank Group s-au retras în ultimele luni din colaborările cu Iran din cauza riscurilor politice ridicate şi a complicaţiilor logistice din relaţiile comerciale legale cu statul islamic.

Însă instituţiile de credit care au în continuare legături cu Iranul impun comisioane mari şi oferă servicii financiare foarte complicate. Banca rusă First Czech-Russian Bank şi cea chineză Bank of Konlun sunt exemple de bănci mici, obscure, cu sediul în ţări care de-a lungul timpului au avut o relaţie strânsă cu Iranul.

Băncile şi alte instituţii care intermediază aceste afa­ceri percep un comision mai mare de 6% pe tran­zacţiile intermediate pentru Iran, cele mai mari taxe şi comisioane din bankingul tradiţional, potrivit trade­rilor şi bancherilor care au informaţii despre acest proces.

Taxa este de aproape trei ori mai mare decât comisioanele percepute în urmă cu doi ani de băncile din ţările arabe, înainte ca SUA şi UE să înăsprească sancţiunile, potrivit oamenilor de afaceri iranieni.

"Băncile care au în continuare legături cu Iranul percep comisioane foarte mari pentru a menţine relaţiile", spune Trevor Houser, partener la compania de cercetare economică Rhodium Group din New York.

Exporturile UE către Iran au fost anul trecut de aproximativ 10,4 mld. euro, iar relaţiile comerciale dintre Iran şi China au fost estimate la 16,9 mld. euro pentru 2010.

Chiar şi în ţările care au relaţii comerciale cu republica islamică de multă vreme subiectul este sensibil. Un purtător de cuvânt al First Czech-Russian Bank a refuzat să comenteze relaţiile de afaceri pe care banca le are cu Iranul, iar reprezentanţii Bank of Konlun nu au răspuns solicitării de a comenta. Alte instituţii implicate în finanţarea relaţiilor comerciale cu Iranul au refuzat să comenteze spunând că această publicitate ar putea atrage după sine creşterea con­trolului pe operaţiunile în dolari din partea Trezoreriei americane. "Legal sau ilegal, nu mai contează, pentru că acum este o problemă politică. Nimeni nu-şi doreşte o durere de cap, iar în prezent afacerile iraniene sunt o durere de cap", a declarat un oficial arab.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO