Business Internaţional

Banca germana IKB se asteapta la pierderi de peste 600 mil. euro

04.09.2007, 17:29 18

Banca germana IKB Deutsche Industrie a anuntat ca se asteapta la pierderi nete intre 600 de milioane de euro si 700 de milioane de euro pentru anul fiscal 2007-2008, scrie The Wall Street Journal. Potrivit reprezentantilor IKB, banca va trece printr-o serie de restructurari menite sa-i imbunatateasca activitatile. Castigurile prevazute de IKB pentru anul fiscal 2007-2008 se ridicau la 280 de milioane de euro, insa pierderile suferite ca urmare a investitiilor pe piata ipotecara din SUA au determinat conducerea bancii sa renunte la acestea. In plus, directorul executiv si-a dat demisia dupa ce IKB a inceput sa aiba probleme cu lichiditatile. Banca detinuta de stat KfW, care detine 38% din IKB, a intervenit pentru a acoperi obligatii ale IKB de aproximativ 8,1 miliarde de euro. Conform celor declarate de reprezentantii bancii, IKB a fost supusa unei restructurari strategice cu scopul de a gasi o solutie de adaptare la conditiile dificile existente acum pe piata.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO