Business Internaţional

Avionul a avut întârziere? Puteţi fi despăgubiţi cu până la 600 de euro

 Avionul a avut întârziere? Puteţi fi despăgubiţi cu până la 600 de euro

Autor: Departamentul Social

23.10.2012, 12:52 1706

Dreptul Uniunii Europene prevede că, în caz de anulare a unui zbor, pasagerii pot primi o compensaţie în sumă fixă al cărei cuantum este cuprins între 250 şi 600 de euro, precizează într-un comunicat de marţi, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) de la Luxemburg, prin care informează că îşi confirmă jurisprudenţa în domeniu.

Iniţial, în Hotărârea Sturgeon, Curtea de Justiţie a considerat că pasagerii zborurilor întârziate pot fi asimilaţi pasagerilor zborurilor anulate în ceea ce priveşte dreptul la compensaţie. Prin urmare, Curtea de la Luxemburg a decis că, dacă ajung la destinaţia lor finală cu trei ore sau mai mult după ora de sosire prevăzută iniţial, aceştia pot solicita companiei aeriene o compensaţie în sumă fixă, cu excepţia cazului în care întârzierea este cauzată de împrejurări extraordinare.

Amtsgericht Köln (Tribunal regional din Köln, Germania) şi High Court of Justice (Regatul Unit) au dorit să obţină precizări ale CJUE cu privire la înţelesul Hotărârii Sturgeon.

În prima cauză (C-581/10), instanţa germană a fost sesizată cu un litigiu între unii pasageri şi compania aeriană Lufthansa cu privire la întârzierea zborului lor cu mai mult de 24 de ore faţă de orarul prevăzut iniţial.

În a doua cauză (C-629/10), TUI Travel, British Airways, easyJet Airline, precum şi International Air Transport Association (asociaţie internaţională de transport aerian - IATA) au sesizat instanţa din Regatul Unit ca urmare a refuzului Civil Aviation Authority (autoritate de aviaţie civilă) de a admite cererea lor de a nu le impune o obligaţie de a despăgubi pasagerii zborurilor întârziate. Acest organism independent, responsabil cu punerea în aplicare a reglementării din domeniul aviaţiei în Regatul Unit, precizase că era obligat să respecte Hotărârea Sturgeon.

În hotărârea pronunţată marţi, Curtea de Justiţie a UE confirmă interpretarea dreptului Uniunii pe care a dat-o în Hotărârea Sturgeon.

Curtea de la Luxemburg aminteşte că principiul egalităţii de tratament impune ca pasagerii zborurilor întârziate să fie consideraţi ca fiind într-o situaţie comparabilă cu pasagerii zborurilor anulate "în ultimul minut" în ceea ce priveşte aplicarea dreptului lor la compensaţie, întrucât aceşti pasageri suportă o neplăcere similară, şi anume o pierdere de timp.

Or, având în vedere că pasagerii zborurilor anulate au dreptul la o compensaţie în cazul în care pierderea de timp suportată este egală sau mai mare de trei ore, Curtea hotărăşte că pasagerii zborurilor întârziate pot de asemenea să invoce acest drept atunci când suportă, ca urmare a întârzierii zborului lor, aceeaşi pierdere de timp, cu alte cuvinte atunci când ajung la destinaţia finală cu trei ore sau mai mult după ora de sosire prevăzută iniţial de operatorul de transport aerian.

În aceste condiţii, legiuitorul Uniunii, prin adoptarea acestei legislaţii, urmărea să creeze un echilibru între interesele pasagerilor aerieni şi cele ale operatorilor de transport aerian. Astfel, o întârziere de această natură nu conferă dreptul la o despăgubire a pasagerilor dacă operatorul de transport aerian poate face dovada că întârzierea prelungită este cauzată de măsurilor rezonabile, cu alte cuvinte împrejurări care scapă de sub controlul efectiv al operatorului de transport aerian.

Curtea subliniază de asemenea că obligaţia de despăgubire a pasagerilor zborurilor întârziate este compatibilă cu Convenţia de la Montreal. În această privinţă, Curtea constată că pierderea de timp inerentă unei întârzieri a zborului constituie o neplăcere care nu este reglementată în Convenţia de la Montreal. În consecinţă, obligaţia de despăgubire a pasagerilor zborurilor întârziate se situează în afara domeniului de aplicare al acestei convenţii, fiind însă complementară sistemului de daune interese pe care îl prevede aceasta.

În continuare, Curtea consideră că obligaţia respectivă este compatibilă şi cu principiul securităţii juridice potrivit căruia pasagerii şi operatorii de transport aerian trebuie să cunoască cu exactitate întinderea drepturilor şi obligaţiilor lor.

Mai mult, Curtea precizează că această cerinţă este conformă cu principiul proporţionalităţii, potrivit căruia actele instituţiilor Uniunii nu trebuie să depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru realizarea obiectivelor legitime urmărite de reglementarea în cauză, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporţionate în raport cu scopurile vizate. În această privinţă, Curtea constată că obligaţia de compensaţie nu vizează toate întârzierile, ci numai întârzierile prelungite. Pe de altă parte, companiile aeriene nu au obligaţia să plătească o compensaţie dacă pot face dovada că anularea sau întârzierea prelungită este cauzată de împrejurări excepţionale.

În fine, Curtea examinează solicitările companiilor aeriene în cauză, care urmăresc limitarea în timp a efectelor hotărârii pronunţate. Acestea din urmă apreciază că dreptul Uniunii nu poate fi invocat ca temei pentru cererile de compensaţie ale pasagerilor privind zboruri care au întârziat anterior datei pronunţării prezentei hotărâri, cu excepţia pasagerilor care, la data pronunţării acestei hotărâri, introduseseră deja o acţiune în vederea obţinerii unei compensaţii.

În această privinţă, Curtea de la Luxemburg răspunde că nu este necesar să fie limitate în timp efectele prezentei hotărâri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO