Business Internaţional

Am intrat în era petrolului scump

Am intrat în era petrolului scump

Autor: Bogdan Cojocaru

14.07.2022, 00:00 882

Departe sunt vremurile când cotaţiile petrolului au intrat pe teritoriul negativ, deşi n-a trecut mult timp de atunci, doar doi ani, pentru că oferta copleşea cererea distrusă de pandemie.

Cotaţii negative înseamnă că producătorii de petrol îi plătesc pe traderi pentru a-i scăpa de marfă, a cărei depozitare este prea costisitoare. Acum, în vremuri de crize şi penurii suprapuse, chiar dacă preţurile scad la un minim al ultimelor trei luni, lumea încă se chinuie să producă tot petrolul de care are nevoie – iar impactul asupra economiei şi politicii globale va fi profund, scrie Bloomberg.

Pe 6 iulie, Brentul, referinţa globală pentru preţul petrolului, a coborât sub 100 de dolari barilul pentru prima dată din aprilie, trezind speranţa politicienilor, proprietarilor de afaceri şi şoferilor din întreaga lume că zilele preţurilor ridicate ale carburanţilor se apropie de sfârşit.

Dar nu suntem încă acolo. De fapt, dinamica de bază a ofertei şi cererii de petrol indică o perioadă prelungită de creştere a preţurilor, care va dur luni, dacă nu ani. Cererea de combustibil este în continuare în creştere, deoarece lumea reia de unde a rămas înainte de restricţiile introduce pentru combaterea pandemiei de Covid-19.

Există prea puţine rafinării care să transforme petrolul în carburanţi şi cei mai mari producători de petrol din lume se lovesc de limitele a ceea ce pot fora. Toate acestea se întâmplă deoarece războiul lui Vladimir Putin suprimă exporturile din Rusia. „Lumea nu a asistat niciodată la o criză energetică atât de mare în ceea ce priveşte profunzimea şi complexitatea sa”, a declarat Fatih Birol, directorul executiv al Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA). „S-ar putea ca ce este mai rău să nu fi venit încă.”

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO