Business Internaţional

Albania ia în calcul să depună o candidatură pentru UE separată de a Macedoniei de Nord

Albania ia în calcul să depună o candidatură pentru...

Autor: Gabriel Negreanu

10.04.2022, 08:09 44

Prim-ministrul Albaniei a declarat că ţara sa ar putea încerca să adere la Uniunea Europeană în cadrul unei candidaturi diferite de cea comună cu a Macedoniei de Nord.

Premierul Edi Rama a declarat reporterilor că Tirana va cere separarea de Skopje dacă Bulgaria va continua să blocheze lansarea negocierilor de aderare la UE.

Atât Albania, cât şi Macedonia de Nord au îndeplinit criteriile necesare pentru lansarea discuţiilor de aderare la blocul celor 27 de naţiuni, dar Bulgaria şi-a folosit dreptul de veto pentru a bloca acest lucru în 2020.

Bulgaria are divergenţe legate de istorie şi limbă cu Macedonia. Albania a fost prinsă la mijloc în acestă dispută.

„Albania nu mai poate aştepta ca cei doi vecini să îşi rezolve cearta. Cursul nostru în această direcţie se va schimba complet”, a declarat Rama.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO