Business Internaţional

Agenţia Mondială Antidoping: Meldonium, permis sportivilor doar în doze mai mici de un microgram

Agenţia Mondială Antidoping: Meldonium, permis...

Autor: Robert Zaharia

13.04.2016, 15:16 85

Răsturnare de situaţie în Scandalul Meldonium. Agenţia Mondială Antidoping a anunţat miercuri, într-un comunicat oficial, că permite prezenţa unei cantităţi mai mici de un microgram de Meldonium în eşantioanele recoltate sportivilor la controalele efectuate înainte de 1 Martie 2016.

Comunicatul Agenţiei Mondiale Antidoping a venit la mai puţin de o zi după ce două sportive din România, atleta Mirela Lavric şi biatlonista Eva Tofalvi, au fost depistate pozitiv la Meldonium.

Agenţia Mondială Antidoping a pornit goana după sportivii care s-au dopat cu Meldonium, imediat după ce Maria Şarapova a anunţat că a picat un test antidoping efectuat în timpul Australian Open, în perioada 18-31 Ianuarie 2016.

Agenţia Mondială Antidoping a anunţat că din cei 158 de sportivi care au prezentat urme de meldonium la testele antidoping, 31 sunt de naţionalitate rusă. Printre aceştia se numără înotătoarea Yulia Efimova, Pavel Kulizhnikov, de la patinaj viteză, voleibalistul Alexander Markin, atletele Nadezhda Kotlyarova, Olga Vovk, Gulshat Fazletdinova, dar şi naţionala sub 18 ani de hochei pe gheaţă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO