Business Internaţional

Aeroportul din Tripoli, atacat de forţele lui Gaddafi

Aeroportul din Tripoli, atacat de forţele lui Gaddafi

Foto: AFP

Autor: Adrian Voicu

26.08.2011, 11:04 405

Forţe loiale preşedintelui libian Muammar Gaddafi au atacat aeroportul din Tripoli, informează Bloomberg.

Cel puţin patru avioane, inclusiv un Airbus A330, au fost distruse în timpul atacului cu rachete. Forţele rebele au anunţat că a cucerit mai multe poziţii strategice în capitala Libiei, inclusiv un depozit al armatei libiene unde se aflau mai multe tancuri.

Colonelul Muammar Gaddafi se află fie în sudul capitalei libiene, fie a plecat deja în deşert, a apreciat, joi, fostul premier Abdessalem Jalloud, care a fugit săptămâna trecută din Libia şi se află, începând de sâmbătă, în Italia.

Insurgenţii libieni au anunţat miercuri că oferă o recompensă de 1,7 milioane de dolari (două milioane de dinari libieni) pentru capturarea lui Muammar Kadhafi viu sau mort.

Suma a fost propusă de oameni de afaceri libieni şi de Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT), organismul politic al opoziţiei libiene.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO