Business Internaţional

Aberatii legislative la polonezi

21.01.2003, 00:00 14

Agentiile de colectare a datoriilor din Polonia au avertizat recent ca noul proiect de lege aprobat de guvern si care a intrat in dezbaterile Senatului ar putea compromite total actiunile de recuperare a datoriilor restante si ar putea chiar incuraja fenomenul de neplata, si asa foarte extins, relateaza Warsaw Business Journal.
Criticii acestui proiect de lege spun ca daca va intra in vigoare problema recuperarii creantelor restante va deveni un adevarat cosmar birocratic.
"Proiectul reflecta o lipsa de intelegere a acestei probleme si sunt mari sanse sa fie respins", a spus Karatzyna Kompowska, presedinta a ascociatiei firmelor de recuperare a creantelor si de monitorizare a datoriilor.
Proiectul expune companiile de dimensiuni mai mici la riscuri foarte ridicate, mai ales ca multe dintre ele sunt obligate sa faca presiuni pentru a-si recupera banii atunci cand datoriile clientilor ajung la scadenta, dupa 30 sau 40 de zile de la facturare. Pentru firmele mici, legea ar putea fi letala.
"A devenit o moda sa nu se plateasca datoriile", a spus Mariusz Wiszniowski, presedinte al Izoterm, o firma producatoare de materiale izolatoare. "Ne confruntam zilnic cu riscul de neplata si trebuia sa analizam cu atentie fiecare client".
Noua legislatie care reglementeaza circulatia informatiilor legate de debitorii care nu-si platesc datoriile a fost aprobata de Guvern pe 9 ianuarie si a fost remisa pentru dezbateri Senatului.
Legea prevede crearea unor birouri de informatii de credit, care sa nu fie institutii ale statului ci firme private. Acestea trebuie sa fie companii pe actiuni cu un capital de cel putin 1 milion de euro, iar obtinerea, stocarea si furnizarea informatiilor de credit ar trebui sa fie singura lor activitate. Birourile ar trebui sa fie singurele entitati de pe piata care sa colecteze si sa ofere informatii despre debitorii care nu platesc la timp, prevedere care urmareste stoparea practicilor curente de publicare pe internet a listelor negre cu debitorii rau platnici.
Orice alta entitate care va face aceste activitati va fi amendata aspru.
In Europa nu mai exista nici o tara in care informatiile despre neplatnici sa fie monopolizate de anumite firme sau reglementate de o lege speciala, potrivit lui Kompowska. Ea spune ca ar trebui reglementate informatiile care-i privesc pe consumatorii individuali si nu companiile care nu platesc.
Criticii mai spun ca nu va exista un sistem integrat la nivel central ci o serie de birouri care nu vor avea legatura unele cu altele, ceea ce le face din start nefunctionale.
Poate aparea cazul in care o companie sa trebuiasca sa apeleze la toate birourile si sa plateasca deci de mai multe ori. Un alt argument impotriva legii este ca nu permite ca expertii de credit actuali sa colecteze si sa pastreze informatii despre debitorii care nu platesc. Dupa ce au cumparat informatiile, companiile nu vor putea sa le pastreze. De fiecare data cand vor pregati un raport vor trebui sa cumpere date de la birourile nou infiintate.
Marcin Krzeminski, director de marketing la Intrum Justitia, firma care ofera servicii de administrare de creante subliniaza ca sistemul nu are coerenta si ca responsabilitatea si costurile colectarii de cad in sarcina creditorului, opusul a ceea ce se intampla in majoritatea statelor europene.
"Colegii nostri din Vest sunt foarte surpinsi cand afla ca negociem procentul de comision cu clientii nostri", spune Krzeminski. "Ei sunt obisnuiti cu situatia in care este obligatia debitorului sa sa achite costurile colectarii datoriei si nu a creditorului".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO