Business Hi-Tech

Vodafone: In perioada de scadere, cifra de afaceri nu depinde de noi. Dar costurile da

Vodafone: In perioada de scadere, cifra de afaceri nu depinde de noi. Dar costurile da

Liliana Solomon, CEO al Vodafone Romania: Acum, mai mult decat oricand, provocarea companiilor de telecomunicatii din Romania este de a opera cu o marja de profitabilitate adecvata

11.11.2008, 19:18 138

Cresterea bazei de clienti si a duratei convorbirilor (utilizarii retelei) in cadrul Vodafone Romania cu rate ce depasesc 10% in perioada aprilie-septembrie 2008 a compensat efectul scaderii tarifelor practicate de operator, conform raportului financiar al grupului britanic.

"Baza medie de clienti ai Vodafone Romania a crescut cu 12,8%, in timp ce volumul convorbirilor a avansat cu 11,8% datorita unor initiative care au vizat segmentul companiilor si al utilizatorilor cu abonament, prin oferte precum planul tarifar Vodafone Complet - care impacheteaza mai multe servicii pentru un tarif fix. Acest tip de oferte a fost lansat pentru a face fata efectelor competitiei puternice de pe segmentul cartelelor preplatite", conform raportului financiar al grupului britanic Vodafone, cel mai mare operator de telefonie mobila din lume. Aceste initiative au imbunatatit raportul dintre utilizatorii cu abonament si cei cu cartele prepay si au permis Vodafone sa compenseze efectul scaderii tarifelor.
Vodafone a inregistrat in ultimul an cresteri constante ale numarului de abonati, pana la 3,5 milioane de cartele sim active, fata de 2,925 milioane de abonati in septembrie 2007. Orange, liderul pietei de telefonie mobila, are peste 10,2 milioane de clienti, dar nu ofera detalii despre raportul dintre abonati si utilizatorii de cartele pre-pay.
Abonatii sunt cea mai vanata categorie de clienti, intrucat aduc cele mai mari venituri. Astfel, in trimestrul iunie-septembrie 2008 venitul mediu pe utilizator (ARPU) a fost la Vodafone Romania de 3,9 euro pentru clientii prepay si de 21,2 euro pentru clientii cu abonament. ARPU total a fost in trimestrul incheiat in septembrie de 10,4 euro, in scadere cu 4,6% fata de anul precedent. Scaderea a fost provocata in principal de segmentul prepay, unde venitul mediu s-a depreciat cu peste 15% in ultimele 12 luni, fata de 5,36% in cazul abonatilor.
In ciuda scaderii, nivelul ARPU inregistrat de Vodafone este cel mai mai mare de piata. Astfel, ARPU anualizat a atins in cazul Vodafone valoarea de 124,4 euro, in timp ce Orange a anuntat ca in T3 ARPU a fost de 122 de euro.
"(...) utilizatorii nostri folosesc intens serviciile Vodafone. Romania ramane una dintre diviziile cu cea mai buna performanta in cadrul grupului Vodafone, in Europa Centrala si de Est", a declarat Liliana Solomon, directorul executiv al companiei. Veniturile din servicii ale Vodafone Romania au atins 586,5 mil. euro, inregistrand o crestere de 7,5%, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Diferenta de 28,5 mil. euro, pana la veniturile totale de 615 mil. euro din primul semestru fiscal, este reprezentata de incasarile Vodafone din vanzari de echipamente telecom, carduri de date, telefoane etc.
Numarul de clienti ai serviciilor 3G aproape s-a dublat fata de anul trecut, crescand de la 495.578 de utilizatori la 996.000 de utilizatori. Vodafone mentioneaza de altfel ca "Romania a inregistrat o crestere puternica a echipamentelor mobile de conectare la internet a PC-urilor si in acelasi timp a veniturilor din serviciile de date, ca urmare a unor promotii pe segmentul de date si al unor oferte flexibile". Vodafone a lansat in februarie 2008 abonamente de date mobile la tarife care scadeau pentru prima oara sub plafonul de 10 euro pe luna (fara TVA).
Vodafone ofera servicii integrate pentru mai mult de 8.000 de mari companii din Romania, operatorul sustinand ca este lider pe acest segment de piata. Si Orange sustine ca este numarul unu pe piata de business.
In alta ordine de idei, grupul Vodafone mentioneaza ca in Romania competitia agresiva de pe piata si anticiparea impactului introducerii portabilitatii numerelor de telefon au determinat o crestere a costurilor de achizitie per client, in timp ce si alte costuri legate de clienti au crescut, in principal datorita trendului de crestere a ponderii canalelor directe de distributie. "Investitiile in dezvoltarea retelei pentru a sustine ofertele de date 3G si pentru imbunatatirea acoperirii retelei in zonele rurale au determinat o crestere a deprecierilor si amortizarilor", adauga reprezentantii Vodafone. Profitul operational ajustat al Vodafone Romania a crescut cu 5,2% la un curs valutar constant, la 101 mil. lire sterline, in perioada aprilie - septembrie, conform aceleiasi surse.
Profitul operational inainte de depreciere si amortizare (EBITDA) a reprezentat in intervalul aprilie-septembrie 2007 46% din veniturile totale ale companiei, in scadere fata de rata de 48,2% anuntata in urma cu un an. Liliana Solomon, CEO al Vodafone Romania, afirma, de altfel, ca, in conditiile maturizarii pietei, al impactului reglementarilor si al posibilei incetiniri a ritmului de crestere al economiei, una din principalele provocari pentru operatorii telecom de pe piata locala este mentinerea marjelor de profit. "Acum, mai mult decat oricand, provocarea companiilor de telecomunicatii din Romania este de a opera cu o marja de profitabilitate adecvata, care sa permita continuarea investitiilor in infrastructura, in conditiile existentei celor mai scazute tarife din Europa."
Liliana Solomon afirma, pe de alta parte, ca in conditiile actuale de piata unul din obiectivele cheie ale companiei este controlul costurilor. "Daca intr-o perioada de incetinire a cresterii economice, evolutia cifrei de afaceri nu depinde in exclusivitate de noi, credem insa ca sta in puterea noastra sa administram costurile intr-un mod eficient. Fiecare companie trebuie sa ia decizii care sa ii asigure o anumita flexibilitate operationala pentru a se adapta eventualelor schimbari macroeconomice din piata. (...) nu trebuie sa uitam ca, intr-o perioada economica incerta, generarea de cash-flow devine unul dintre cei mai importanti indicatori financiari ai oricarei companii."
CEO-ul Vodafone spune insa ca operatorul va continua investitiile in retea si lansarea de noi servicii si produse si nu are in plan oprirea angajarilor sau disponibilizari.
Compania cauta in prezent oameni pentru 26 de posturi diferite, in special din zona tehnica.
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO