Business Hi-Tech

VIDEO. Noul fond Catalyst România II, condus de Marius Ghenea, ţinteşte o dimensiune de 40 mil. euro. Tichetele de investiţii în start-up-uri tech, din media şi comunicaţii vor fi de 1-3 mil. euro. Fondatorii Fan Courier, printre investitori

Autor: Adrian Seceleanu

02.12.2020, 11:45 815

Catalyst România II, noul fond de investiţii venture capital destinat susţinerii companiilor din tehnologie, media şi telecom, are o dimensiune ţintă de 40 de milioane de euro, iar valoarea tichetelor de investiţii în companii va fi de 1 - 3 mil. euro, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Marius Ghenea, managing partner al fondului.

“40 de milioane de euro este dimensiunea ţintă a fondului. 15 milioane de euro vin de la EIF iar o sumă de 25 mil. euro este estimată să fie obţinută de alţi investitori instituţionali şi privaţi. Fondul va avea o durată de 10 ani. Nu luăm de la investitori toţi banii de la început, banii sunt chemaţi exact atunci când avem nevoie pentru investiţii şi sunt returnaţi imediat ce facem un exit. În perioada iniţială de investiţii vom oferi tichete între 1 şi 3 mil. euro pe companie unui număr de 16 companii”, a precizat Ghenea. El a precizat că fondul ţinteşte companii în stadiul iniţial de dezvoltare, companii care au demonstrat deja tracţiune de piaţa dar au nevoie de finanţare pentru creştere rapidă, pentru expansiune

“România este centrul de activitate dar cu acest fond nou ne uităm la oportunităţi din alte ţări din regiune, cum ar fi Bulgaria sau Moldova”, a adăugat Ghenea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO