Business Hi-Tech

VIDEO. Bogdan Ivaşcu, country manager, Asus România: Cu ajutorul finanţărilor europene piaţa de IT ar putea păstra acelaşi nivel cu anul trecut sau poate chiar am putea să vedem o uşoară creştere

Autor: Adrian Seceleanu

10.03.2023, 17:55 67

Piaţa locală de PC-uri ar putea fi susţinută în acest an de influxul de fonduri europene şi naţionale pentru digitalizare, disponibile prin diferite programe, aşa cum este cel dedicat zonei de IMM-uri, cu un buget de 350 mil. euro. Impactul în piaţă va depinde de ceea ce se va întâmpla în mod real în economie, dacă fondurile vor fi absorbite sau nu, a declarat pentru ZF Bogdan Ivaşcu, country manager pentru compania taiwaneză Asus în România, care domină segmentul local de PC-uri portabile.

„Ne şteptăm ca o parte din aceste fonduri alocate inclusiv de Uniunea Europeană, plus cele alocate de statul român, să meargă şi către achiziţia de hardware, laptopuri. Dacă într-adevăr toate criteriile de accesare a acestor fonduri sunt îndeplinite anul acesta, piaţa de IT ar putea păstra acelaşi nivel cu anul trecut sau poate chiar am putea să vedem o uşoară creştere, factorul cel mai important fiind modul cum se alocă şi se accesează aceste fonduri. Lăsând la o parte aceste fonduri, contextul economic este oarecum instabil, un pic agitat, iar în acest caz nu ne aşteptăm ca cererea clientului final să cunoască mari modificări.“

Cererea de laptopuri din România a început să scadă din a doua parte a anului trecut, piaţa fiind şi în prezent una dificilă, în care companiile se luptă pentru fiecare vânzare importantă, a mai spus Bogdan Ivaşcu. „2023 a început într-un mod agitat, mai agitat decât în alţi ani. Ne confruntăm cu ceea ce am constatat cumva şi din a doua jumătate a anului trecut - o cerere mai scăzută pentru laptopuri şi PC-uri în general“, a spus reprezentantul Asus România.


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO