Business Hi-Tech

Telefonia prin Internet creste puternic, dar e inca departe de momentul in care va scoate din joc operatorii telecom traditionali

17.04.2006, 00:00 24

Creditata cu putine sanse de succes acum cativa ani, telefonia prin Internet este acum una dintre cele mai "la moda" tehnologii. Trebuie insa ca operatorii "clasici" de telefonie sa-si faca probleme?

O miscare seismica este in plina desfasurare in acest moment in industria telecomunicatiilor, unde tehnologia Voce prin Internet (VoIP) si-a inceput inevitabila migratie din zona consumatorilor catre cea a serviciilor destinate intreprinderilor, aruncand praful uitarii peste telefonia traditionala, scrie Financial Times.

Timp de mai multi ani, telefonia prin Internet (VoIP), care permite transmiterea convorbirilor telefonice prin Internet ca niste pachete de date (precum un mesaj e-mail), a fost considerata nepotrivita pentru a fi implementata pe scara larga cu exceptia catorva companii, care au sustinut-o chiar din primele clipe. Acum insa e greu sa identifici o mare companie locala sau multinationala care sa nu se afle fie in plin proces de adoptare a tehnologiilor VoIP, fie - cel putin - in faza de definitivare a strategiei de a adauga servicii de voce prin reteaua de transmisii de date. Mai mult, exista chiar rapoarte de analiza care sustin ca operatorii de telefonie fixa din intreaga lume vor pierde in urmatorii ani venituri de peste 200 mld. $, bani care se vor regasi insa in conturile firmelor de telefonie mobila, daca acestea vor profita de oportunitatea creata pe piata de VoIP.

Putini sunt cei care isi aduc acum aminte ca firmele din sectorul tehnologic si financiar au fost pionierii miscarii de adoptare a retelelor convergente si a telefoniei bazate pe IP, tendinta imprimata pe piata de acestea fiind acum adoptata de companii din toate domeniile de activitate. Unele dintre ele, precum Boeing, celebra companie americana din sectorul aerospatial, au lansat proiecte IP de-a dreptul uriase. Boeing si-a anuntat inca de acum doi ani planurile de a renunta complet la 125 de centrale traditionale de telefonie pentru a le inlocui cu echipamente moderne bazate pe Internet, de la Cisco, unul dintre furnizorii de varf de echipamente de telefonie bazate pe IP.

"Pe masura ce competitia devine din ce in ce mai dura in fiecare industrie, intreprinderile resimt presiunea de a controla macar, daca nu de a reduce costurile", spune Taher Bouzayen, analist al strategiilor telecom pentru compania de consultanta IT Yankee Group.

Bouzayen sustine ca VoIP a trecut deja de la statutul unei tehnologii emergente la cel al unei solutii critice de afaceri, estimand, de aceea, ca serviciile VoIP destinate companiilor vor inregistra o crestere rapida.

"Departamentele IT, care raspund de managementul solutiilor de comunicatii, reprezinta o arie care se afla intr-o permanenta cautare a unor modalitati de reducere a costurilor prin imbunatatirea proceselor si consolidarea retelelor. Acelasi departament furnizeaza, de asemenea, reduceri concrete si cuantificabile ale costurilor prin reducerea tarifelor pentru apelurile la distanta, centralizarea administrarii a diverse centre de comunicatii aflate la distanta si imbunatateste posibilitatile de control ale comunicatiilor", adauga analistul Yankee Group.

Cu toate acestea, multe intreprinderi privesc inca cu mare atentie solutiile de telefonie bazate pe IP si limiteaza utilizarea acestora la apelurile interne, intre filiale sau departamente. In consecinta, mai multi analisti ai industriei estimeaza ca migratia catre telefonia IP nu va duce la o inlocuire per ansamblu a echipamentelor aferente telefoniei traditionale. Mai degraba, sugereaza acestia, aparitia solutiilor VoIP in intreprinderi va fi graduala - o teorie sustinuta de un studiu realizat de compania AB Research.

Adesea, companiile incep prin a instala o centrala telefonica IP PBX (private branch exchange), iar apoi, daca sistemul functioneaza, extind telefonia IP in cadrul intregii organizatii. Aceasta abordare le permite companiilor sa-si protejeze investitiile, adesea substantiale, in echipamentele traditionale de telefonie.

Centralele telefonice IP PBX "intermediaza" apelurile dintre utilizatorul unei solutii IP si cel al unei solutii traditionale de telefonie fixa, sau chiar intre doi utilizatori de telefonie fixa clasica ca o centrala conventionala PBX, cu diferenta majora insa ca acestea lucreaza pe o singura retea convergenta, nemaiavand nevoie de doua retele separate: una pentru voce si o alta pentru date.

Exista totusi semne clare ca piata solutiilor VoIP pentru intreprinderi creste "in greutate": compania de cercetare Infonetics estimeaza ca veniturile obtinute din vanzarea centralelor telefonice IP PBX vor creste cu 24% in acest trimestru, fata de aceeasi perioada a anului trecut. In mod similar, compania DellÕOro Group estimeaza ca in acest an livrarile de centrale telefonice IP PBX vor asigura functionarea a 20 de milioane de linii telefonice, depasind pentru prima oara vanzarile altor tehnologii "clasice".

Migratia catre retelele IP convergente a fost antrenata in buna parte de costurile scazute, dar a fost de asemenea facilitata de imbunatatirile aduse calitatii serviciilor si de trecerea companiilor din industria telecomunicatiilor de la centralele bazate pe circuite catre cele bazate pe Internet.

Totusi, principalele avantaje create companiilor de solutiile IP nu rezida in scaderea facturilor telefonice - data fiind reducerea diferentelor fata de costurile telefoniei traditionale, urmare a scaderii accelerate a accestora din urma. Mai degraba, spune Jon Arnold - un consultant independent, cele mai importante avantaje sunt cele induse de reducerile semnificative ale costurilor prin reducerea facturilor pentru mentenanta retelelor si flexibilitatea si functiile avansate pe care le sustine telefonia IP.

Arnold crede ca un potential semnificativ al pietei il reprezinta sectorul intreprinderilor mici si mijlocii, cererea venita de pe acest segment reprezentand, in opinia sa, un semn al maturizarii tehnologiei VoIP, scrie Financial Times.

Semnificativ este si faptul ca serviciile VoIP se numara printre business-urile care inregistreaza unele dintre cele mai mari rate de crestere de ambele parti ale Atlanticului.

In Statele Unite, marii operatori telecom, incluzand aici AT&T (fostul SBC Communications), Verizon Communications, Global Crossing si XO Communications, precum si integratori de sisteme precum IBM, EDS si CSC sau furnizori de echipamente precum Cisco si Avaya, ofera o varietate de servicii VoIP pentru afaceri.

"Acesti jucatori nu au intrat pe aceasta piata nu doar pentru a putea furniza servicii solicitate de intreprinderi, ci si pentru a urma o oportunitate de crestere a veniturilor", adauga Bouzayen. O estimare a Yankee Group arata ca piata totala a solutiilor VoIP din Statele Unite va creste cu mai mult de 31 de procente intre anii 2005 si 2010. Potrivit aceleiasi surse, piata serviciilor VoIP pentru afaceri a fost anul trecut de 850 mil. $, urmand sa ajunga la 3,3 mld. $ in 2010.

Cu toate acestea, chiar daca "numarul abonatilor va creste rapid, utilizarea tehnologiilor VoIP si veniturile generate de acestea vor ramane la valori scazute in special din cauza tarifelor foarte scazute si a calitatii acestui tip de servicii, inclusiv a tipului de consumatori atrasi de asemenea oferte extrem de ieftine", avertizeaza Dave Tansley, de la Deloitte & Touche.

"Mai mult decat oricand pana acum, amenintarea ridicata de VoIP ar putea fi supra-estimata de multe companii traditionale de telefonie. Multi asemenea operatori ar putea crede ca solutiile VoIP le vor acapara agresiv cote importante de piata si le vor provoca o scadere rapida a profitului."

Totusi, in ciuda excitatiei produse de achizitia Skype de catre eBay, anul trecut, precum si de anuntul pionierului serviciilor telefonice IP din SUA - Vonage - ca se va lista la bursa, Tansley este de parere ca "anul acesta, cel mai probabil, telefonia prin Internet nu va avea o evolutie rasunatoare, ci va ramane la o cota de sub 1% din volumul total al traficului de voce si al veniturilor". De altfel, dupa cum spune el, multe companii de analiza incep sa-si mai tempereze estimarile mai vechi in ceea ce priveste impactul tehnologiilor VoIP asupra operatorilor traditionali de telefonie.



S-au speriat prea devreme?

* In ciuda puternicelor temeri pe care le-a provocat operatorilor telecom traditionali, telefonia prin Internet va detine si in acest an sub 1% din traficul total de voce si veniturile din industrie.

* IMM-urile si corporatiile prefera sa adopte noile tehnologii IP dupa o politica a pasilor marunti, pentru a-si proteja investitiile semnificative in vechile sisteme de telefonie.

* Desi e greu sa mai gasesti astazi o companie locala sau multinationala de mari dimensiuni care sa nu aiba cel putin un proiect legat de VoIP, adoptarea acestei tehnologii nu se va face instantaneu, ci in timp, pe baza unui proces gradual.

* O estimare a Yankee Group arata ca piata solutiilor VoIP va atinge 3,3 mld. $ in 2010, fata de 850 mil. $ anul trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO