Business Hi-Tech

Partidele pe Web (I)

12.05.2004, 00:00 9



Pentru tot mai multi dintre noi, Reteaua devine principala sursa de informatii. Indiferent daca e vorba despre biografia unui poet obscur din Franta medievala sau despre cele mai performante masini de tuns gazonul, web-ul este "alegerea naturala". De ce n-ar fi atunci si in ceea ce priveste politica romaneasca, mai ales ca alegerile locale bat la usa iar cele generale nu sunt departe? Iata de ce am ales sa las o vreme deoparte "problemele globale" ale omenirii si sa ma abat putin prin web-ul politic romanesc.



Se poate porni cu o intrebare fireasca: are oare nevoie un partid politic de o prezenta in Internet? Cu siguranta, cred eu. Poate ca vizitatorii nu vor da navala sa citeasca statute si programe politice, dar presa cu siguranta va monitoriza site-urile iar sansele ca pozitiile oficiale ale partidului sa penetreze in mass media traditionala cresc. Aceasta este, evident, mult mai important pentru partidele mai noi, pentru care expunerea publica este o problema de viata si de moarte. Pentru partidele consacrate, care se bucura oricum de atentia presei, e mai degraba o chestiune de orgoliu. Dar nu trebuie uitat ca Internetul este inca un simbol al modernitatii iar o prezenta anemica in Retea nu cadreaza cu imaginea progresista pe care cu siguranta toate partidele doresc s-o promoveze.



Insa odata prezent pe web, orice partid trebuie sa se ingrijeasca de o multime de probleme tipice pentru orice sit Web: vizibilitate, aspect, continut, dinamica si toate celelalte. Pentru ca - nu-i asa? - nu poti pretinde ca esti capabil sa administrezi o tara cata vreme nu reusesti sa administrezi cateva pagini pe web. In plus, oricand se poate trezi vreun gazetar care sa evalueze si, inevitabil, sa compare...



Va propun, asadar, un tur de orizont al web-ul politic romanesc in prag de alegeri, cu precizarea ca ceea ce veti citi in continuare sunt doar impresii si nimic mai mult. Pentru a mai atenua subiectivismul inevitabil al prezentarii, voi face referire la doua clasamente publice: Trafic.ro se bazeaza pe numarul de vizitatori iar Top100.ro masoara popularitatea site-urilor pe baza voturilor exprimate de vizitatori. Desigur, pentru a figura in aceste evaluari, site-urile trebuie inscrise.





Partidul Social Democrat - www.psd.ro



Trafic.ro: 320



Top100.ro: 239 in categoria "diverse"



Arata bine, dar nu straluceste. Organizare simpla si eficienta, cu o sectiune distincta pentru presa, cuprinzand documente de interes si o galerie de fotografii in format mare (dar insuficient pentru tipar). O bila alba pentru versiunile complete in engleza si franceza si una neagra pentru inconsecventa formatelor documentelor de descarcat (cand PDF, cand DOC, cand ZIP...). Caracterele romanesti apar din cand in cand. Tehnologia folosita este open source (php) si functioneaza. O cautare dupa "Adrian Nastase" returneaza 548 de rezultate iar una dupa "baron" doar 54. Pare corect.



Am remarcat trimiterile catre site-urile organizatiei de femei si a tineretului social democrat, si chiar catre vechiul site PDSR (cu care ocazie "am simtit diferenta"). N-am gasit insa trimiteri catre site-urile diverselor organizatii locale. Care exista, dar sunt greu de dibuit si sunt extrem de diverse ca aspect si tehnologie. Nu am gasit pe site-ul central biografiile personajelor marcante ale partidului. In schimb, site-urile locale acorda spatii ample CV-urilor.





Partidul Romania Mare - www.romare.ro



Trafic.ro: nu este inscris



Top100.ro: 1385 in "diverse", 150 in "stiri si massmedia"



Greu de exprimat un punct de vedere, in conditiile in care titlul paginii (cel afisat pe bara de sus a browser-ului) este "Pagina oficiala a Partidului Romania Mare si revistelor Romania Mare si Politica"... Exista o trimitere catre Partidul Romania Mare (www.romare.rp/prm) iar aici se gasesc, intr-adevar lucrurile obisnuite (statut, doctrina etc). Numai ca... sectiunea "Actualitati" cuprinde doar un mesaj adresat de Corneliu Vadim Tudor presedintelui Bush in anul 2000! La sectiunea "Politica Economica", programul de guvernare este in curs de transpunere in format HTML, manifestul privind starea Natiunii duce direct la o eroare HTTP 404 iar programul anti-criza se refera la anul 1999. Era noastra, banuiesc.





Partidul National Liberal - www.pnl.ro



Trafic.ro: 580



Top100.ro: nu este inscris



Ca sa n-o mai lungesc: un site frumos si viu. Pe langa interfata implicita (hmm... default) mai sunt disponibile inca doua ("alb" si "ocean") care schimba infatisarea paginilor, dar din pacate, provoaca si unele erori (tehnologia e tot PHP). Am fost incantat de folosirea sistematica a caracterelor romanesti si de-a dreptul cucerit de furnizarea ultimelor declaratii publice in format RSS, astfel incat sa fie accesibile programelor de agregare si cititoarelor de stiri (desigur ca si cititorilor... ma refeream la programele zise newsreaders). Structura este clara si intuitiva. In plus, site-ul ofera vizitatorilor posibilitatea de a se inregistra, avand astfel cateva facilitati suplimentare, cum ar fi posibilitatea de a comenta si evalua documentele publicate sau de a-si aduna intr-un asa-zis "biblioraft" documentele de interes.



Bogatia de informatii este surprinzatoare. De pilda, sunt disponibile toate actiunile parlamentare ale partidului (declaratii, motiuni, interpelari etc.). Majoritatea persoanele din conducere au privilegiul unor biografii, la care sunt atasate toate documentele care le apartin. Pozele sunt insa meschine... Mici si urate.



Exista si un forum public, insa functioneaza in regim "news" iar accesul mi s-a parut destul de greoi.





Partidul Democrat - www.pd.ro



Trafic.ro: nu e inscris



Top100.ro: nu e inscris



Sunt putine de zis: site-ul pare sa nu existe. Cel putin azi, 6 mai 2004, nu era accesibil. Am reusit, totusi, sa vad cateva dintre documentele partidului la ... sectorul 6 (www.pdsector6.ro).





Partidul Umanist din Romania - www.pur.ro



Trafic.ro: nu e inscris



Top100.ro: nu e inscris



Este ceea ce eu as numi un site decent. Este simplu si cuprinde cam tot ce este necesar, dar nu se remarca prin nimic. O ciudatenie este ca sectiunea "Actualitati" coincide in continut cu sectiunea "Comunicate", cu diferenta ca articolele se cheama intr-una stiri iar in alta, desigur, comunicate. Am apreciat faptul ca forumul este usor accesibil (phpBB), dar activitatea pe forum este foarte firava, cu 45 de utilizatori inregistrati si doar 37 de articole postate.



Saptamana viitoare va fi mai palpitant: PNTCD la intrecere cu debutantii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO