Business Hi-Tech

Lumea afacerilor, impartita in 25 de categorii

17.11.2004, 00:00 13



A devenit un lucru general acceptat faptul ca cel mai bun prieten al internautului dezorientat este site-ul Google.com. In lumea de afaceri insa, principiul de baza este "timpul inseamna bani". De aceea, un motor de cautare specializat pe sectorul de business poate fi un instrument foarte apreciat de catre oamenii de afaceri.



Aceasta a fost si ideea americanilor care au pus bazele site-ului Business.com, un motor de cautare dotat si cu o colectie de link-uri relevante care a fost construit si organizat astfel incat sa le fie de folos oamenilor de afaceri. Si se pare ca a fost o idee destul de bine primita, atata timp cat reteaua formata din site si partenerii sai (printre care se numara nume prestigioase, precum Financial Times, Forbes, CNet si Businessweek) are in fiecare luna aproximativ 32 de milioane de vizitatori.



"Business.com este un instrument mai bun pentru oamenii din sectorul de afaceri deoarece este specializat", spun autorii site-ului. "Fie ca vreti sa gasiti informatii generale despre industria de telecomunicatii sau ceva foarte concret despre cele mai sofisticate echipamente medicale, Business.com este gata sa va livreze rezultatele cele mai relevante de fiecare data".



Inca de pe prima pagina a site-ului veti observa ca lumea afacerilor nu este un lucru atat de greu de organizat precum ar parea. In jur de 400.000 de link-uri catre site-uri relevante de business sunt structurate pe 25 de domenii bine definite, de la contabilitate, chimie si drept pana la sanatate, management si transporturi. Cele 25 de domenii principale sunt la randul lor divizate in 65.000 de subcategorii organizate dupa industrie, produse sau servicii.



In afara de acest director de link-uri, site-ul pune la dispozitia utilizatorilor si un motor de cautare pe "Internetul de business" (format din toate site-urile listate in directorul de link-uri), despre care proprietarii Business.com spun ca returneaza rezultate extrem de relevante. Pot sa confirm ca, cel putin, site-ul Ziarului Financiar a fost gasit fara gres. Iar in ceea ce priveste cautarea dupa cuvantul "apple" (mar), Business.com a fost suficient de grijuliu incat sa imi ofere informatii nu numai despre compania de computere a lui Steve Jobs, ci si date despre industria producatoare de mere.



Primele informatii afisate atunci cand este cautat cuvantul "Romania" sunt surprinzatoare doar pe jumatate. Daca datele despre legislatia romaneasca ar trebui sa faca parte din lectura obligatorie a oricarui investitor interesat de aceasta regiune, o a doua categorie de link-uri se refera la specialistii romani in design-ul si constructia retelelor de calculatoare. Stiam ca suntem buni, dar daca si Business.com ne scoate in fata...



In concluzie, daca Google vi se pare un motor de cautare prea general pentru nevoile dumneavoastra legate strict de lumea afacerilor, Business.com poate fi o alternativa potrivita, si cu siguranta pe placul unui business-man: clar, concis, rapid si la obiect.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO