Business Hi-Tech

Jean François Fallacher, CEO Orange: Operatorii investesc mai mult decât un combinat siderurgic. Reglementările să încurajeze investiţiile

Jean François Fallacher, CEO Orange: Operatorii investesc mai mult decât un combinat siderurgic. Reglementările să încurajeze investiţiile

Jean François Fallacher, CEO al Orange România

Autor: Adrian Seceleanu

08.11.2012, 15:25 696

Industria telecomunicaţiilor a cunoscut în ultimii zece ani o perioadă de creşteri puternice pe fondul unui climat economic favorabil şi al unei rate iniţiale reduse de utilizare a comunicaţiilor mobile şi a internetului, însă în următorul deceniu situaţia va fi diferită şi în acest context autorităţile ar trebui să se asigure că operatorii vor fi în stare să facă investiţii, a declarat marţi Jean François Fallacher, CEO al Orange România - liderul pieţei locale de comunicaţii, în cadrul unei conferinţe organizate de Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), unde unul dintre subiecte a fost felul în care va evolua piaţa în următorii ani.

"Gândindu-mă la ce se va întâmpla în următorii zece ani, m-am uitat în primul rând la cum arăta industria în urmă cu un deceniu, când lucram de asemenea în telecom. În 2002, să ne aducem aminte, erau la modă telefoanele Nokia - îmi aduc aminte că am fost foarte încântat când am obţinut unul cu conexiune EDGE - era abia la începutul furnizării de servicii de date. Trăim însă acum într-o lume diferită. Dacă ne uităm în viitor ceea ce ne aşteaptă este ceva diferit: în primul rând situaţia economică nu este aceeaşi - am avut în ultimii zece ani o perioadă lungă de creştere macroeconomică, şi de creşteri în industria noastră pentru că rata de utilizare a serviciilor era una scăzută", a declarat Fallacher. "Acum însă avem o rată de utilizare fără precedent a serviciilor de telefonie mobilă în România, deci cred că în următorii zece ani pe piaţă vom asista la un joc diferit, pe de o parte pentru că piaţa de date începe să fie destul de dezvoltată. A fost multă creştere şi încă este mult spaţiu de creştere în acest business, dar totuşi ceea ce vedem este o situaţie diferită şi ce va urma va fi diferit faţă de ultimii zece ani", a adăugat el.

În acest context, companiile din telecom aşteaptă de la autorităţi o strategie clară de reglementare pe termen lung, care să favorizeze investiţiile în reţele şi tehnologii noi.
"Suntem într-un business intens consumator de capital deci avem nevoie de vizibilitate în ce priveşte strategiile de reglementare de pe piaţa din România. Dacă ne uităm la sumele pe care le vom investi în licenţele radio din România, 700 de milioane de euro, este o sumă uriaşă, este bugetul educaţiei pentru un an de zile. Doar Orange va investi peste 200 de milioane de euro, fără a lua în calcul şi bugetul destinat realocării (refarmingului) spectrului. Nu este lucru foarte bine cunoscut - industria telecom este una cu investiţii de capital mai mari decât cea a oţelului. Un operator telecom trebuie să investească constant, an de an. Nu ne plângem, suntem mândri de acest lucru, dar aceste lucruri trebuie să fie cunoscute".
Totul se mişcă mai repede în industria telecom - perioada după care tehnologiile se schimbă fiind mai mică, şi în acest context operatorii nu se pot investi dacă nu ştiu cum le va fi reglementată piaţa, a mai spus Fallacher.

"Trebuie spus că în industria noastră lucrurile accelerează. Nu este un lucru foarte bine cunoscut, însă operatorii nu investesc într-o singură reţea. Noi am început în România în anul 1996 cu o reţea 2G, în anul 2006 - după zece ani, am investit în 3G - o nouă reţea, o nouă tehnologie, o nouă investiţie. Acum începem dezvoltarea 4G, după ce am obţinut licenţele necesare de la statul român. Dacă facem un calcul vedem că după zece ani de zile am început dezvoltarea unei reţele 3G, iar după şase ani am început lucrul la o nouă reţea 4G. Deci, încă o dată, trebuie să realizăm cu toţii că industria telecom este una care foloseşte intens capital, deci investim constant în acest business".

Declaraţiile lui Fallacher vin într-un moment în care Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a început deja discuţiile cu operatorii locali de telefonie mobilă în cel mai fierbinte dosar pe o piaţă de 3,5 miliarde de euro: calendarul de scădere a tarifelor de interconectare până la un nivel la care să reflecte costurile înregistrate de companii atunci când clienţii lor primesc un apel din alte reţele.
Potrivit unor estimări prezentate de oficialii Cosmote, Orange şi Vodafone - care susţin un calendar lent de reducere a tarifelor, operatorii ar pierde venituri de 250 mil. euro în cazul unei scăderi drastice a tarifelor de interconectare şi şi-ar pierde astfel abilitatea de a investi în dezvoltarea unor noi reţele, inclusiv cu tehnologie 4G.

Este un moment cheie pentru industria telecom din România şi deciziile ANCOM vor modela dezvoltarea industriei locale, afirmă Fallacher. "Dacă vorbim despre reglementare şi despre cum va arăta piaţa în următorii zece ani eu cred cu tărie că acum, mai mult ca oricând, politicile de reglementare vor avea un rol cheie în felul cum va evolua piaţa. Sunt de acord că în România în ultimii zece ani politicile de reglementare au fost un succes: uitaţi-vă la stadiul de dezvoltare al acestei pieţe, este una dintre cele mai competitive din Europa, cu o infrastructură excelentă, de calitate, cu preţuri foarte mici. Deci cu atât mai mult în viitor avem nevoie de reglementare echilibrată. De ce spun acest lucru - trebuie să continuăm să investim pentru ca piaţa din România să continue să fie una dintre cele mai performante. Există un subiect în discuţie în acest moment pe piaţă, tarifele de terminare a apelurilor, iar eu sper că autorităţile vor oferi industriei echilibrul necesar pentru a putea continua investiţiile."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO