Business Hi-Tech

IQ-ul telefoanelor mobile creste exploziv

11.02.2004, 00:00 15

Primul producator mondial de celulare, Nokia, a pus la punct tehnologia care aduce si imagine emisiunilor radio receptionate pe telefonul mobil, in timp ce Siemens a trasformat telefonul in pix digital, iar Palm se reorienteaza spre SmartPhones - telefoanele cu asistent digital incorporat.
@ Siemens a realizat un telefon de marimea unui pix, care foloseste aceeasi tehnologie de recunoastere a scrisului pentru a initia apeluri sau pentru mesajele text (SMS). Nu conteaza suprafata pe care utiliziatorul scrie, asta pentru ca pixul recunoaste automat literele sau cifrele in functie de miscarea "penitei". Botezat PenPhone, telefonul nu este mai lung de 15 centimetri si are un diametru de 1,5 centimetri. Siemens a anuntat ca va arata publicului telefonul la salonul IT CeBIT. Alte detalii despre aparat nu vor fi prezentate pana atunci.
@ Palm, companie care produce handhelduri, a anuntat ca anul acesta isi reorienteaza activitatea spre telefoanele inteligente, SmartPhones, care imbina celularul cu asistentul personal digital (PDA). De asemenea, divizia de software a producatorului, PalmSource, care a devenit anul trecut companie de sine statatoare, a anuntat ca va produce sisteme de operare pentru SmartPhones. "Aceasta schimbare de strategie are la baza faptul ca vanzarile de SmartPhones depasesc deja pe cele de echipamente handheld", a explicat un oficial al companiei.
@ Nokia 7700, telefon care inca nu a fost lansat pe piata, va permite utilizaqtorilor sa asculte emisiunea favorita de radio in timp ce pe ecranul aparatului vor fi prezentate informatii privind formatia care canta sau casa de discuri care a scos albumul. De asemenea vor putea fi prezentate informatii despre postul de radio, DJ-ul favorit sau chiar reclame comerciale. Noua tehnologie a€“ Visual Radio - functioneaza deocamdata doar in Finlanda, in colaborare cu postul de radio Kiss FM. Nokia 7700 este pentru moment cel mai elaborat telefon mobil, avand pe langa clasicele functii (SMS/MMS, calendar, contacte sau browser de Internet) si noi facilitati multimedia. Telefonul este player de muzica si filme, are camera video care poate face si poze, ecranul este tactil, putand fi folosit si pentru notite pentru ca are incorporata tehnologia de recunoastere a scrisului. dan.dragomir@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO