Business Hi-Tech

Intel anunta restructurari si reducerea costurilor cu 1 mld. dolari

01.05.2006, 00:00 22

Compania Intel, cel mai mare producator de microprocesoare din lume, va desfasura in urmatoarele trei luni o ampla operatiune de restructurare, redimensionare si redefinire a obiectivelor de afaceri ale companiei, urmare a scaderii cotei de piata si a scaderii vanzarilor de calculatoare personale. Aceasta reevaluare a activitatilor grupului este cea mai mare operatiune de acest tip, de la decizia luata la mijlocul anilor ''80, cand Intel s-a transformat dintr-un producator de cipuri de memorie intr-unul de microprocesoare, a spus directorul general al grupului, Paul Otellini, citat de Financial Times. "Vom evalua in detaliu activitatea Intel. Nici cel mai mic departament nu va ramane neevaluat. Vrem sa avem o corporatie Intel mult mai agila si mai eficienta la capatul acestui proces", a adaugat Ottelini. Oficialii companiei urmaresc o reducere a costurilor cu 1 mld. $ si o scadere de 300 mil. $ a cheltuielilor de capital. Intel se asteapta ca veniturile sale sa scada cu 3% in acest an, dupa trei ani consecutivi de cresteri cu o rata de peste 10 la suta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO