Business Hi-Tech

Indienii pregatesc cel mai ieftin laptop din lume – 20 de dolari

02.02.2009, 17:44 62

La scurt timp dupa ce a lansat cea mai ieftina masina din lume, Tata Nano, care costa 2.000 de dolari (1.571 de euro), indienii intentioneaza sa produca un laptop care va avea un pret de comercializare de numai 20 de dolari (16 euro), scrie Financial Times. Proiectul Sakshat, sustinut de catre statul indian, va fi o alternativa mult mai ieftina a "laptop-ului de 100 de dolari", dezvoltat in cadrul proiectului OLPC (One Laptop Per Child) de catre Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT). Laptopul de 20 de dolari va fi mai ieftin si decat EeePC-ul al taiwanezilor de la Asustek. EeePC-ul a fost primul mini-laptop foarte ieftin care a fost lansat pe piata. Nu are hard disc, ci memorie flash si costa 200-400 de dolari (157-314 euro). Laptop-ul "Sakshat" al Indiei a fost conceput pentru a facilita dezvoltarea conceptului de educatie la distanta si pentru a ajuta India sa isi rezolve marile nevoi educationale. Proiectul vizeaza peste 18.000 de colegii si 400 de universitati. Totusi, unii analisti considera ca un laptop de 20 de dolari nu ar fi sustenabil din punct de vedere comercial, avand in vedere faptul ca proiectul nu a atras inca un partener. Laptopul are conexiune wireless si 2 GB memorie RAM. R.P. Agrawal, secretarul in cadrul Ministerului Educatiei indian, a declarat saptamana trecuta ca se asteapta ca pretul laptop-ului sa scada sub 20 de dolari. El este de parere ca produsul ar putea fi pus in vanzare peste sase luni. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO