Business Hi-Tech

Google pregateste lansarea unui sistem de plati online concurent cu PayPal, detinut de eBay

14.06.2006, 00:00 24

Cel mai mare motor de cautare din lume, Google, va lansa un sistem de plati online la sfarsitul acestei luni, numit Gbuy, pentru a concura cu serviciul PayPal oferit de cel mai mare site de licitatii online, eBay, a declarat Jordan Rohan, un analist de pe Wall Street, citat de CNet News. Oficialii Google nu au fost insa disponibili pentru a comenta informatia.

"Gbuy va fi lansat pe 28 iunie si va fi gratuit in perioada initiala, de testare. Numai comerciantii ar putea plati o taxa reprezentand 1,5 - 2% din valoarea tranzactiei", a spus Rohan, analist la RBC Capital Markets. "Procentul este oricum putin mai mic decat cel perceput de sistemul de plati online PayPal al eBay", a adaugat acesta.

Ingeniozitatea sistemului de plati al Google, prin care tranzactia se va efectua de la client direct la vanzator, consta insa in faptul ca motorul de cautare poate afla un volum mare de date despre tranzactiile efectuate de companiile care vor adopta Gbuy ca sistem de plata, este de parere Rohan.

Practic, cand un utilizator acceseaza site-ul unei companii care comercializeaza produse sau servicii online si doreste sa plateasca prin Gbuy, acesta este transferat automat catre site-ul Google Gbuy, unde este finalizata tranzactia, sustine Jordan Rohan.

Astfel, serviciul de plati online are potentialul de a monitoriza in urma caror cautari pe Google au accesat utilizatorii link-ul continand reclama comerciantului si care dintre aceste accesari se materializeaza intr-o tranzactie efectiva. Iar pe baza acestor informatii Google poate determina ce categorii de produse sunt cele mai cautate si le aduc companiilor care investesc in publicitatea pe site cel mai mare profit.

"Datele colectate de Google pot folosi la mult mai mult de atat", este de parere Derek Brown, analist in cadrul Pacific Growth Equities. "Google poate determina si care este pozitionarea cea mai profitabila a reclamelor sponsorizate pe site, dar si care sunt obiceiurile clientilor sai care cumpara produse si servicii online", a explicat acesta. In acest fel, motorul de cautare poate gasi cea mai buna solutie pentru a afisa reclamele cat mai exact in functie de cautarile efectuate de utilizatori.

Insa foarte multe companii care comercializeaza produse si servicii online se tem ca Google ar putea utiliza aceste informatii impotriva lor, in sensul ca ar dezactiva parolele de acces ale acestora, cerand in schimb o taxa mai mare pentru a o reactiva, a spus Rohan.

"Multi insa nu vor putea rezista tentatiei de a avea logo-ul Gbuy alaturi de reclama lor online, chiar daca asta presupune ca Google va avea acces la anumite informatii cu privire la afacerea lor", a adaugat Jordan Rohan. "Pentru un comerciant, faptul ca este recunoscut Gbuy reprezinta o distinctie care va avea un rol in cresterea traficului de utilizatori".

Pe de alta parte, Google a lansat o noua versiune a serviciului Google Earth, in care este imbunatatita aria de acoperire a zonelor din lume monitorizate prin sateliti, dar si rezolutia imaginilor afisate.

In Google earth 4.0 se pot vedea chiar si oameni mergand pe strazile cautate de utilizatori si alte mici detalii care in general se observa greu cand imaginile sunt transmise prin satelit.

Aplicatia este disponibila atat pentru PC, cat si pentru Mac sau computere ce utilizeaza ca sistem de operare Linux-ul, in engleza, franceza, italiana, germana si spaniola.



Planurile Google

* Gbuy va fi lansat pe 28 iunie in versiunea de test, fiind disponibil pentru un numar limitat de comercianti in prima faza;

* Sistemul de plati online este mai mult decat un concurent pentru serviciul PayPal al eBay, intrucat prin intermediul sau Google poate obtine un volum mare de informatii despre comercianti;

* Google a lansat o noua versiune a serviciului Google Earth, unde pot fi afisate imagini transmise prin satelit la o rezolutie mult mai mare, in care apar si oameni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO