Business Hi-Tech

Fundaţia Vodafone România va finanţa şapte proiecte cu 0,6 mil. euro prin programul Connecting for Good 2017

Ravinder Takkar, preşedinte şi CEO al Vodafone România

Ravinder Takkar, preşedinte şi CEO al Vodafone România

16.05.2017, 00:00 79

Fundaţia înfiinţată de Vodafone România, al doilea jucător de pe piaţa locală de telefonie mobilă, va finanţa cu 0,6 mil. euro un număr de şapte proiecte prin intermediul Connecting for Good, un program strategic al organizaţiei prin care sunt finanţate anual proiecte ale organizaţiilor neguvernamentale ce folosesc tehnologia mobilă pentru a rezolva probleme sociale, din domeniul sănătăţii şi al educaţiei.

„Mai mult de jumătate din bugetul anual al Fundaţiei Vodafone România este direcţionat către proiecte din domeniul sănătăţii, care reprezintă una dintre cele patru arii strategice de investiţie pentru fundaţie, alături de educaţie, servicii sociale şi voluntariat.

Prin Connecting for Good, Fundaţia Vodafone România reuşeşte să folosească tehnologia pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor”, a declarat Ravinder Takkar, preşedinte şi CEO al Vodafone România,  în cadrul conferinţei anuale Connecting for Good, care reuneşte cei mai importanţi parteneri ai fundatiei, ONG-urile şi beneficiarii programelor sale.

Proiectele câştigătoare sunt „Connecting for children with autism” - Asociaţia Help Autism, „Auzul, un dar. Nu-l ignora!” - Asociaţia Smiling Faces România, „Click SAVE for life!” - Fundaţia de Sprijin Comunitar, „Primul Centru de Telemedicină în Diabetul Pediatric în România” - Asociaţia Sprijin pentru Diabet, „Împreună pentru sănătate! 2” - Fundaţia de Ajutor Medical Profilaxis, „HOSPICE – Conexiune pentru îngrijire şi compasiune” - Fundaţia HOSPICE Casa Speranţei şi „Telefonul Vârstnicului” - Fundaţia Principesa Margareta a României.

Prin intermediul programului Connecting for Good, lansat în 2012, fundaţia a acordat finanţări totale de 3,5 milioane euro pentru 48 proiecte având peste 30.000 de beneficiari finali.

Printre proiectele derulate în cadrul acestui program se numără renovarea Secţiei de Neonatologie a Spitalului Judeţean Constanţa şi dotarea ei cu o soluţie de telemedicină, proiect implementat împreună cu asociaţiile Inima Copiilor şi Dăruieşte Aripi.

Bugetul total necesar pentru acest proiect este estimat la 1,3 milioane de euro. Pentru strângerea fondurilor necesare, asociaţiile Inima Copiilor şi Dăruieşte Aripi derulează o campanie naţională de donaţii, iar suma totală va fi dublată de Fundaţia Vodafone România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO