Business Hi-Tech

Evolio lansează un nou smartphone, pentru care are ca ţintă vânzări de 10.000 de unităţi în 2014

Evolio lansează un nou smartphone, pentru care are ca...

Autor: Adrian Seceleanu

11.11.2014, 00:00 524

Televoice Grup, companie care vinde diferite produse IT sub brandul Evolio, a lansat un nou smartphone cu un preţ de aproximativ 130 de euro, pentru care estimează vânzări de 10.000 de unităţi în acest an şi de 50.000 de unităţi în şase luni, a declarat Liviu Nistoran, CEO şi proprietar al companiei.

Smartphone-ul este disponibil în două variante, cu una sau două cartele sim de telefonie mobilă, prima dintre ele urmând să fie disponibilă, în premieră, şi în oferta unei companii de telefonie mobilă, a spus Nistoran, fără a oferi detalii.

Noul smartphone Evolio Neos are un ecran de 4,5 inchi, procesor Broadcom cu patru nuclee, o baterie cu o capacitate de 2.000 mAh şi platforma software Google Android.

Televoice, care mizează pe afaceri de 7-8 mil. euro în acest an, se va concentra pe segmentul smartphone în condiţiile în care aceasta este zona cu cele mai mari creşteri de pe piaţă. Cei mai mari competitori locali ai Evolio pe de smartphone-uri şi tablete sunt Allview, E-boda, Serioux şi Utok.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO