Business Hi-Tech

Estimare: piaţa locală a serviciilor de externalizare a comerţului electronic a atins 10 mil. euro

Piaţa locală de externalizare a părţii operaţionale a unui business online (serviciile de e-fulfillment) a ajuns la 10 milioane de euro anul trecut, iar anul acesta se aşteaptă o dublare a acesteia la 20 de milioane de euro, potrivit Frisbo, start-up-ul local care oferă servicii de logistică pentru jucătorii din piaţa comerţului electronic. „Start-up-urile şi magazinele medii din e-commerce-ul autohton au început să ia în calcul tot mai mult externalizarea proceselor operaţionale şi logistice, care asigură reducerea costurilor cu până la 50%. În ţara noastră au început să apară, în ultimul an, soluţii care asigură parţial anumite servicii pe care noi le punem la dispoziţie, a spus Bogdan Colceriu, CEO Frisbo.

E-fulfillment reprezintă serviciul prin care un operator preia tot procesul de onorare a comenzilor în numele unui magazin online, de la depozitare la preluare de comenzi prin call-center, împachetare şi livrare sau chiar gestionare website, bazându-se pe sisteme cloud de gestiune, raportare şi urmărire a comenzilor. Numărul retailer-ilor online care externalizează procesele operaţionale şi logistice este încă destul de redus faţă de cel înregistrat în străinătate, unde circa o treime din piaţa de e-commerce lucrează în regim e-fulfillment, potrivit datelor Frisbo. Finanţare de 14 milioane de dolari pentru un start-up danez care furnizează soluţii în cloud pentru planificarea orelor de muncă pentru angajaţi. 

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.