Business Hi-Tech

Din 81.500 de televizoare vândute în ianuarie şi februarie, aproape 600 au fost compatibile 3D

Din 81.500 de televizoare vândute în ianuarie şi februarie, aproape 600 au fost compatibile 3D

Autor: Adrian Stefan Seceleanu

19.04.2011, 23:36 59

Vânzările de televizoare de nouă generaţie (LCD, cu plasmă sauLED) care pot reda şi conţinut tridimensional (3D) au avansat pepiaţa din România, ajungând în primele două luni din acest an la opondere de peste 3% din valoarea achiziţiilor făcute de români,potrivit unui studiu realizat de compania de analiză GfKRomânia.

Dacă în urmă cu un an acest segment de piaţă nu exista, înprimele două luni din 2011 aproximativ 600 din cele peste 80.000 detelevizoare vândute în România au fost compatibile cu tehnologia3D, a declarat Ciprian Hătneanu, director retail şi tehnologie încadrul GfK România.

În anul 2010 dintre 480.000 de televizoare vândute, doar 0,3%(1.440) au fost 3D, iar vânzările au crescut progresiv, pe măsurăce producătorii au lansat echipamentele pe piaţa locală, potrivitdatelor GfK. Compania de analiză raportează datele pe bazainformaţiilor colectate dintr-un panel de magazine consideratreprezentativ. În perioada ianuarie-februarie 2010 nu s-a vândutniciun televizor 3D, însă după ce produsele au fost lansate pepiaţă începând cu luna aprilie, în septembrie 2010 deja 2,6% dinvaloarea vânzărilor TV era reprezentată de acest tip de produse. Îndecembrie 2010 ponderea televizoarelor 3D a crescut la 2,1% pentruca în ianuarie 2011 aceasta să ajungă la 2,7%, iar în februarie2011 la 3,5%. Potrivit acestor date în primele două luni din acestan românii au cheltuit aproape un milion de euro pe televizoarecompatibile 3D.

Pe de altă parte, reprezentanţele locale ale producătorilor detelevizoare estimează că în acest an s-ar putea vinde în Româniacirca 8.000 de TV-uri 3D. Preţul televizoarelor 3D variază între3.000 şi 24.000 de lei, în funcţie de diagonală şi tehnologie (LCD,plasmă sau LED).

Momentan niciun operator de servicii TV din România nu transmitecanale în format 3D, astfel că pentru a vizualiza conţinuttridimensional pe televizor utilizatorii trebuie fie să cumpereplayere Blu Ray compatibile, fie să urmărească posturi transmiseprin satelit gratuit sau contra cost de alte companii mediaeuropene. Un player Blu-Ray 3D are preţuri pornind de laaproximativ 550 de lei, iar un disc cu conţinut compatibil costăîntre 55 şi 130 de lei.

Pe de altă parte, PRO TV SA, liderul pieţei locale deteleviziune, a anunţat anul trecut că face teste cu aceastătehnologie, iar UPC, unul dintre cei mai mari operatori de serviciiTV de pe piaţă, susţine că infrastructura sa este gata pentru 3D."Toată reţeaua este pregătită, de la codificare până laechipamente, absolut tot e gata de 3D. De asemenea, şi set topboxurile Cisco livrate de la începutul acestui an către clienţiinoştri din România sunt compatibile cu emisiunile în format 3D", adeclarat într-un interviu pentru ZF Severina Pascu, directorulexecutiv al UPC România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO