Business Hi-Tech

Digi a scăpat de un proces în Statele Unite: Procesul deschis în 2017 de un grupul de cetăţeni americani împotriva unor societăţi din grupul DIGI a fost închis

Instanţa americană a respins definitiv plângerile depuse de un grup de cetăţeni americani împotriva unor societăţi din grupul Digi, litigiul din SUA fiind astfel soluţionat în favoarea firmelor reclamate.

Potrivit unui anunţ publicat luni la BVB, Curtea de Apel Fourth Circuit din Virginia a admis la data de 24 noiembrie 2020 cererea Reclamanţilor de renunţare la apelul formulat cu privire la i-TV Digitalis Tavkozlesi Zrt (singura societate rămasa ca Pârâtă în cauză).

Dosarul se baza pe plângerile depuse în 2017 de anumiti cetăţeni americani impotriva Digi Communications, RCS & RDS S.A., RCS Management S.A., DIGI Tavkozlesi es Szolgaltato Kft si filialei sale i-TV Digitalis Tavkozlesi Zrt. în faţa United States District Court for the Eastern District of Virginia – Alexandria Division. Grupul cerea daune de 1,8 milioane dolari.

”La acest moment, toate cererile formulate de catre Reclamanti in acest proces au fost respinse in prima instanta si orice potentiale cai de atac formulate impotriva acestor solutii au fost respinse de catre instanta de apel. De asemenea, Reclamantii sunt impiedicati de intervenirea prescriptiei cu privire la acestea sa reia oricare dintre cererile formulate. Dosarul a fost astfel solutionat, iar decizia in favoare Paratelor este definitiva”, se arată în anunţul semnat de Serghei Bulgac, director general al Digi.

Potrivit datelor furnizate de Digi în 2017, obiectul plângerii era exe­cutarea unei hotărâri judecătoreşti care a fost emisă în favoarea recla­manţilor de către instanţele din statul Virginia, cu privire la un pre­ju­di­ciu solicitat ca urmare a pretinsului transfer nelegitim al acţiunilor i-TV Di­gitalis Tavkozlesi Zrt. de la Laszlo Borsy către DIGI Tavkozlesi es Szol­gal­tato kft.  

Grupul Digi a raportat astfel pentru cele nouă luni încheiate la 30 septembrie 2020 venituri în creştere cu 8,7% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent (950,6 milioane de euro faţă de 874,6 mili­oane de euro) şi o creştere cu 12 % a numărului de abonamente, până la 17,7 mi­lioane de la 15,8 milioane, pentru perioada încheiată la 30 septembrie 2019.

Acţiunile Digi au scăzut luni dimineaţă cu 0,58% pe bursa de la Bucureşti. 

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.