Caută doar în titlu
Vezi galeria foto
(5 poze)
Business Hi-Tech

Business Magazin. Cine este Mihai Dârzan care speră să devină miliardar cu platforma Procesio prin care orice angajat poate să-şi creeze propriul software

Dacă am ajuns să ne scanăm singuri produsele la casa de marcat şi deja de ani buni oricum ne asamblăm singuri mobila de la IKEA, de ce nu şi-ar scrie singuri angajaţii din birouri şi aplicaţiile software care să le uşureze munca prin automatizarea unor activităţi repetitive? Această viziune a angajaţiilor cu gulere albe care vor deveni programatori fără să fi făcut nicio şcoală de IT reprezintă una dintre cele mai hot tendinţe la nivel global, iar în cursa pentru dezvoltarea unei platforme care să permită acest lucru se înscrie şi compania românească Ringhel, un producător de soft pentru industria de energie.

Prin acest demers, Ringhel măreşte lista de start-up-uri înscrise în cursa pentru obţinerea titlului pentru cel de-al doilea unicorn tech născut în România, după UiPath. Prin platforma numită PROCESIO, Ringhel îşi propune să revoluţioneze modul de creare a produselor software cu ajutorul tehnologiei no-code astfel încât orice angajat să-şi poată realiza propriile soluţii software chiar dacă nu are cunoştinţe tehnice avansate. Ideea dezvoltării platformei a venit practic ca urmare a propriilor nevoi, odată cu momentul în care Ringhel s-a extins pe piaţa din Serbia.

„În momentul în care noi am intrat în Serbia, deşi structura platformelor noastre a fost gândită de aşa natură încât să fie modulare, să fie ajustabile pentru orice lucru ne-am putut noi imagina la acel moment dat astfel încât să putem ajusta rapid pentru orice ar putea apărea, totuşi am fost luaţi puţin prin surprindere de modificările pe care trebuia să le implementăm în platforma noastră pentru Serbia. 

Aşa că am căutat o soluţie eficientă la acest lucru şi ne-am creat o tehnologie proprie de tip low-code, pe care s-o folosim în acest context de ajustare, în loc să dezvoltăm software pe care să îl particularizăm, să îl configurăm, eventual folosind oameni non-tehnici, lucru pe care l-am şi făcut.

Am dezvoltat această tehnologie şi am obţinut rezultate fantastice pe care iniţial nu ne-am gândit că le vom obţine. Am reuşit să reducem costurile cu până la de 45 de ori faţă de standardul industriei sau faţă de cât ne costa pe noi iniţial, să creştem viteza implementării de până la 10 ori, avem cazuri concrete, măsurate, pe ceea ce afirm acum. Am făcut aceste lucruri cu juniori“, a povestit în cadrul emisiunii ZF IT Generation Mihai Dârzan, fondator şi CEO al Ringhel. El a explicat că ţinta platformei este să le permită oamenilor care realizează diferite activităţi de birou să-şi automatizeze singuri activitatea.

„În momentul în care noi am obţinut aceste rezultate am înţeles că ceea ce noi am obţinut şi ceea ce noi căutam de fapt să obţinem nu ne este util doar nouă, este util în principiu oricărei companii care doreşte să creeze software sau care utilizează software, aşa că am început un proces de migrare a platformelor noastre în această nouă tehnologie şi în paralel am continuat dezvoltarea acestei tehnologii astfel încât să o ducem la nivel de no-code, adică astfel încât orice persoană nontehnică, ţinta noastră fiind oamenii care lucrează la birou, să poată folosi această tehnologie, o platformă disponibilă sub forma unui serviciu, să îşi creeze propriile unelte în businessul de zi cu zi, să îşi automatizeze propriile procese pe care le gestionează, să aibă capacitatea să-şi facă software.”

Fondatorul Ringhel a menţionat faptul că cea mai mare dificultate în realizarea unei aplicaţii software în digitalizarea unui proces sau a unei companii este analiza.

„Prin ceea ce propunem noi cu această tehnologie, cu această platformă, rezolvăm inclusiv acest aspect. Avem o abordare top to bottom prin care omul de business sau persoana care lucrează la birou pe măsură ce-şi face analiza de business folosind platforma noastră, folosind elemente vizuale, realizează şi softul. Nu eliminăm departamentul de IT, nu eliminăm programatorii, doar că îi decomprimăm, şi restul, ceea ce contează cu adevărat şi pune în valoare capacitatea tehnică a dezvoltatorilor sau a profesioniştilor IT, rămâne la ei. Doar că nu se mai ocupă de toate lucrurile de care acum se ocupă.“

În prezent, 11 membri ai echipei Ringhel, care în total numără 38 de persoane, lucrează exclusiv pentru proiectul PROCESIO, lansarea platformei fiind prognozată pentru finalul lunii martie 2021. Până atunci însă, compania va realiza o serie de proiecte pilot.

Ce vor putea face însă mai exact utilizatorii cu ajutorul PROCESIO? „Spre exemplu primeşti un mesaj
într-un mediu şi trebuie să-l transmiţi într-un alt mediu - este un exemplu banal. În aplicaţia noastră foloseşti conectori şi conectezi între ele aplicaţiile cu o logică pe care tu o defineşti. Un alt exemplu ceva mai complicat - vrei să îţi creezi o interfaţă de colectare date în cadrul companiei pe care ulterior să le integrezi într-un proces de business. Vei putea să creezi această interfaţă vizuală folosind elemente vizuale de tip drag & drop fără să ai nevoie de cunoştinţe de business şi vei putea să realizezi acest process”, a explicat Mihai Dârzan.
Proiectul PROCESIO a primit deja validare de la investitorii de pe plan local, Ringhel reuşind să obţină recent o finanţare totală de 550.000 euro. Din această sumă, 450.000 a fost strânsă în circa două zile de la 85 de investitori prin intermediul platformei de equity crowdfunding
SeedBlink.com. Iniţial, compania îşi propusese să strângă 300.000 euro prin intermediul SeedBlink.com, însă fiindcă a reuşit să strângă întreaga sumă încă din prima zi de listare pe platformă, fondatorii au decis să permită o suprasubscriere de până la 150.000 euro. Înainte de obţinerea investiţiilor, evaluarea companiei se situa la 6 milioane euro.

Citiţi mai multe pe www.businessmagazin.ro

Monitorul Partidelor Replica lui Cîţu pentru Orban
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.