Business Hi-Tech

Apple dezvoltă în secret o reţea de sateliţi pentru a putea oferi servicii de internet utilizatorilor iPhone

Apple dezvoltă în secret o reţea de sateliţi pentru a...

Autor: Eduard Ivanovici

22.12.2019, 10:04 645

Apple dezvoltă în prezent un proiect ce implică o reţea de sateliţi, într-o încercare de a putea oferi utilizatorilor iPhone servicii de internet şi alte servicii wireless, potrivit Business Insider.

Astfel, planul companiei din Silicon Valley este să lanseze o serie de sateliţi în termen de cinci ani, directorul executiv Tim Cook arătându-se interesat în mod special de proiect, conform surselor citate de BI.

Cei care ar conduce proiectul sunt Michael Trela şi John Fenwick, doi executivi care au lucrat în trecut pentru Google în sectorul dezvoltării tehnologiei prin sateliţi. Iniţiativa a fost luată în trecut de Greg Duffy, fondatorul şi directorul executiv al Dropcam, companie pe care Google a cumpărat-o în 2014. În plus, Apple a angajat în ultimul timp executivi proeminenţi în industria tehnologiei wireless.

Dacă planul în care Apple îşi construieşte propria reţea de sateliţi pentru iPhone-uri se adevereşte, s-ar potrivi cu strategia companiei de a oferi clienţilor exeperienţe de tip end-to-end. Nou lansatul Apple Card, serviciu ce a debutat în luna august, îi oferă companiei un rol tot mai mare în felul în care clienţii cumpără şi plătesc produsele.

Ultimele mişcări arată în mod clar faptul că firma se extinde înspre segmente de business complet noi. O serie de rapoarte întreprinse de Bloomberg şi alte publicaţii sugerează faptul că inginerii din cadrul Apple dezvoltă noi tehnologii în mod constant, de la ochelari digitali de realitate augmentată până la maşini autonome.

Pariul pe care Apple pare să şi-l asume sugerează o abordare similară cu strategiile înaintate de Facebook şi Alphabet, compania mamă a Google, de a furniza servicii de internet prin drone şi baloane.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO