Nume: PhotoStudy - Live Study Help
Platformă soft: Google Android, Apple iOS, Microsoft Windows
Preţ: gratis
Dezvoltator: GotIt! Inc.
Funcţionalitate: aplicaţia le permite utilizatorilor să îşi îmbunătăţească cunoştinţele şi să înveţe să rezolve mai rapid şi mai simplu probleme la matematică, fizică şi chimie. Astfel, utilizatorii trebuie să facă o poză problemei pe care trebuie să o rezolve – de algebră, geometrie, calcul simplu sau ecuaţii complexe, fracţii, probleme de fizică sau chimie -, apoi trebuie să intre într-o discuţie, de 10 minute, pe chat-ul aplicaţiei cu o persoană care ştie cum să rezolve problema, care îi va explica paşii şi metodele de rezolvare a problemei. De asemenea, utilizatorii au la dispoziţie peste 750 de lecţii care acoperă subiecte diverse din sfera matematicii, fizicii şi chimiei.